Băieții încă lucrează la reabilitarea aleii Simion Ștefan. Dacă lucrurile se termină azi, atunci se vor fi împlinit 3 săptămîni de cînd durează această activitate. Un vecin care locuiește pe această adevărată arteră în devenire glumea ieri, spunîndu-mi: „nu-mi vine să cred ce stradă ca lumea o să avem. Probabil că atunci cînd o vor termina vor pune și un polițist la capătul ei, să asigure fluența circulației, că deja seamănă a intersecție zona asta, Doamne ferește, să nu se întîmple vreun accident…” Oricum, cînd va fi gata promit să vorbesc cu unul dintre amicii mei fotoreporteri să facem niște poze frumoase.
Așa. Cu biserica, acuma…
Pe cînd mă pregăteam să vă dau marea veste, anume aceea că de două săptămîni consecutive nu se mai pornesc boxele și că atmosfera era efectiv impresionantă duminica, la slujbă, mai ales că au fost două duminici cu o vreme superbă, am aflat de la o persoană autorizată că lucrurile nu stau chiar așa.
În prima duminică nu le-a mers instalația iar în a doua era răgușit preotul și de-aia n-au dat drumul la boxe.
Așadar, duminica asta va fi proba-probelor, pentru că, am înțeles de la această persoană autorizată, cetățenii au pus mare presiune pe cel care manipulează boxele, în sensul în care poporul vrea cu boxe, nu fără.
Dar, tot așa, de la persoana autorizată citire (care se pare că mă știe, pentru că îmi spune că nu înțelege de ce scriu de problemele de la biserică din moment ce el mă vede în timpul săptămînii rugîndu-mă acolo), cică s-ar umbla la compromisuri, adică sonorul mai încet, dar nu foarte încet.
Acum sînt curios ce-o să iasă.
Se anunță un week-end palpitant. O să avem o stradă nouă, asta-i clar, și treaba cu sonorul, care e în suspensie, e de urmărit, stăm cu toții cu sufletul la gură să vedem ce se va întîmpla.
PS
Oricum, nu o să uit degrabă aceste două duminici care au trecut în liniște peste cartier. Oamenii au umplut, într-adevăr, curtea interioară a bisericii, dinăuntru se auzeau, aproape șoptite, vorbele preotului, vremea era superbă, atmosfera aducea într-adevăr a pioșenie, a rugăciune, a ceva intim, netrîmbițat. A fost frumos. Și, recunosc, am stat și eu afară preț de cîteva minute. Și nu doar ca să mă uit la cei ce se rugau, desigur.
