Programul de sîmbătă la PMOB rămîne în mare același, doar că se schimbă pe alocuri, în părțile esențiale. Așadar, ora 10.00 e mișcarea clasică în parc, apoi repriza a treia, apoi program liber iar la ora 15.00 trecute fix întîlnirea în zona fîntînii la intrarea nr 2 din Polus. Acolo avem treabă în sensul în care sprijinim a patra ediție a Nepoților de Crăciun. Eu am copiat lista celor care a circulat la sărbătorirea a trei ani de PMOB (asta am avut-o la îndemînă), oameni pe care îi așteptăm și acum, dacă au timp, la Polus. Mai stăm și noi de vorbă, îngropăm anul 2013, chestii din astea…
De asemenea, dacă dintre cititorii noștri vrea cineva să ni se alăture, e binevenit.
Ce vrem să facem a mai zis Raimonda:
„Eu am sa vin si cu Tania. Daca veniti si voi cu copiii, poate ii lasam pe ei la un film cat stam la un ceai si o poveste 🙂 Aici, Ovidiu a avut o oarecare obiectie, dat fiind faptul ca filmul de la multiplex e mai scump :), ceea ce ne aduce la partea financiara a povestii. Adica, fiecare cat il lasa buzunarul. Eu stiu sigur ca nu imi pot permite foarte mult, dar cel putin un cozonac si un kilogram de banane tot o sa cumpar, in primul rand pentru ca stiu ca mamei mele ii plac foarte mult.
Cateva indicii de pret: un cozonac = 6 lei; 1 kg mere = 2-3 lei; 1 kg banane = 4-5 lei etc.
Luati invitatia noastra mai mult ca pe un pretext de a ne vedea cu totii si de a „ingropa” anul 2013 intr-un alt fel decat in parc.”
Așadar, doamnelor, domnilor, cam asta e lista:
- Mihai Miclaus
- Calin Ilea
- Rus Daniel
- Ovi Tebu
- Mihai Muresan
- Daniel Rus
- Bogdan Economistul
- Nicusor Ciorba
- Razvan Zavaleanu
- Raimonda Boian
- Marius Muresan
- Patrice Podina
- Ali Kurta
- Mihai Chiper
- Nada Joger
- Tibi Farcas
- Reka Farcas Soos
- Arthur Erdeli
- David
- Lucian Bar
- Ovidiu Bar
- Claudiu Barbu
Și să nu-i uităm pe:
Sergio Turrini, Cristian Bara, Mircea Cozma, Radu Beligăr, Tiberiu Matei, Adrian Hădean, Adrian Cosma.
2 comentarii
L-am uitat pe Claudiu Barbu 🙁 te rog, indreapta aceasta eroare 🙂
Nu l-am uitat.