Sigur că da, orice inițiativă menită a promova imaginea unui club este una de salutat. Dar ideea aceasta de a comercializa papioane cu însemnele lui U cred că mai putea aștepta un pic sau poate chiar mai mult. Nu de alta, dar nu-mi amintesc ca papionul să fi reprezentat vreodată vreun reper printre simpatizanții lui U. Mai degrabă șepcile roșii sau insignele cu U să fi fost reprezentative. În același timp, chiar dacă ideea de papion poate sugera termeni precum rafinamentul sau distincția, iarăși nu cred că v-ați putea închipui o masă de suporteri purtînd papioane și nu șepci roșii, ca să rămînem fixați doar pe această comparație.
Studentul, de exemplu, indiferent de vremuri, nu era (este) caracterizat de sofisticării ci mai degrabă de lucruri simple. Gîndiți-vă pentru o clipă cine au fost purtătorii cei mai celebri de papion și poate o să vi se pară și vouă că ceva nu se potrivește: Einstein, Freud, Churchill…
Repet: mult mai potrivită și mai lesne de aplicat la nivelul întregii asistențe la un meci mi s-ar fi părut comercializarea chiar la poarta stadionului a unor șepci roșii. Sînt sigur că la orice oră șepcile roșii s-ar vinde mai bine decît papioanele.
Oricum, ceea ce mi-ar plăcea mie să văd la reluarea campionatului ar fi imaginea unui stadion plin care să-și încurajeze echipa. Și să facă acest lucru cîntînd și scandînd în favoarea ei.
Și mi-ar plăcea să aud înainte de începerea meciului Gaudeamusul (că tot vorbeam despre lucrurile care particularizează Universitatea în peisajul fotbalului românesc) și să aud la sfîrșit, chiar în ultimul minut, „Slavă ție studenție” cîntat de toată asistența, în picioare, ca pe marile arene (cum se întîmplă cu celebrul You/ ll never walk alone, la Liverpool, de exemplu).
Poate că nici nu ar fi rău să chiar apară cumva, compactate, „Cîntecele galeriei lui U”, cu text și note muzicale, o cărțulie care să devină indispensabilă unui adevărat suporter al Universității. Nu de alta, dar chiar unii dintre fanii acestei echipe au compus fie textul, fie linia melodică a unora dintre aceste cîntece, deci ar fi perfect motivată o asemenea întreprindere.
În rest, cum să zic, e bine și cu papioane, dar nu prea.
PS
Nu știu de ce, mi-am amintit și de un concurs „celebru” de acum vreo doi-trei ani, acela în care se căuta o mascotă pentru U Cluj.
Am spus-o și atunci: U Cluj n-a avut nevoie și nici nu o să aibă vreodată nevoie de nici o mascotă.
9 comentarii
Ovi, din nefericire galeria „U”-ista este „rupta” in doua.Cineva, din pacate a reusit sa o dezbine! Pacat, mare pacat!
Nick,
Asta nu inseamna ca nu pot cinta aceleasi cintece.
Galeria de acum nu e rupta, doar hartuita de manipulatori cu diverse interese.
acuma e rupta in doua ASR istii si non ASR istii. fratii cu dinamo (putini) si ceilalti care nu accepta asta (majoritatea). speram ca vom reveni la unitatea dinainte
E foame de bani, orice sa iasa bani !
Vorbiti de parca e neaparat, cine isi cumpara un papion, sa-l poarte la meciuri. Dumneavoastra daca v-ati cumparat mai multe fulare, le purtati toate de-odata la meci? Sau sepci? Si nu stiu cum v-ati putut gandi ca sunt facute pentru a le purta pe stadion…
toata treaba cu galeria lui a pornit de la un meci de baschet,la sfarsitul meciuil ildi manaszesz a rabufnit la dresa galeriei ca echipa este a familiei si bla,bla,bla,de atunci o parte a galeriei cea dura numai isi face prezenta la meciurile de baschet baieti,si incet-incet au lipsit si de la celelalte sporturi ,acuma se incearca o revenire ,dar slabe sanse sa fim din nou la inaltime,trebuie o reorganizare radicala in randul galeriei,acuma fiecare vrea sa fie sef,asa ca adio galerie la meciurile de sala precum o fost in urma cu vreo 10 ani !!!!!!!
Dan,
E foarte bună intervenția ta. Și normal că nu m-am gîndit că vor purta suporterii la meci papioane, așa cum dacă și-ar cumpăra căni cu U nu ar veni cu ele la meci.
Mă gîndeam doar că o echipă căreia i se spune și echipa șepcilor roșii ar putea fi încurajată din tribune de suporteri care să chiar poarte șepci roșii, de exemplu. Asta spuneam cînd scriam că „mult mai potrivită și mai lesne de aplicat la nivelul întregii asistențe la un meci mi s-ar fi părut comercializarea chiar la poarta stadionului a unor șepci roșii”.
din pacate au cam disparut suporterii in sportul romanesc Se pare ca sint suporteri doar cind ai rezultate, n-ai rezultate n-ai suporteri