Și asta se mai întîmplă în Cluj: oamenii stau la coadă, la biserică, pentru o pomană
Fără să vreau am fost martorul unui gest extraordinar azi dimineață.
După-amiază aveam să înțeleg de ce stăteau acolo, pentru că Elza Almași mi-a trimis un mesaj scurt, ea a mai scris în luna mai pe acest subiect, aici. Cu această ocazie îi salut și îi laud pe călugării de la Biserica Franciscană.
Așadar, pe la 10.15, în fața bisericii franciscane de lîngă fostul Liceu de Muzică (Piața Muzeului din Cluj), o mînă de oameni stăteau la coadă, probabil în așteptarea unui gest venit din partea prelaților.
Din cîte aveam să înțeleg, această chestiune se întîmplă frecvent în acest loc.
M-am uitat la oamenii aceia, mulți dintre ei fiind foarte departe, ca înfățișare, de cei care cerșesc în mod frecvent. Ba, mai mult, pentru că am avut puțin timp să-i observ mai bine, unii aveau o anume demnitate ce se putea intui dincolo de gestul la care recurgeau, siliți probabil de realitatea cruntă.
Momentul în care Erika Szabo le oferă bani celor de la ușa bisericii
Cochetam cu ideea de a face la rîndul meu un gest, dar am realizat rapid că nu prea am bani la mine.
Și-atunci, ca și cum cineva mi-ar fi citit gîndurile, văd cum o doamnă schimbă 150 de lei foarte aproape de locul în care mă aflam, ține în mînă apoi 15 hîrtii de zece lei și se apropie de grupul acestor năpăstuiți.
Fără mișcări largi, cu discreție, le întinde primilor 15 care au întins mîna cîte o bancnotă.
Oamenii îi strîng mîna, unii nu mai știu cum să îi mulțumească, dar ea nu insistă: le dă banii și-apoi pleacă.
Totuși, mă zărește, și vede că i-am făcut această poză cu telefonul.
Vine spre mine, avem o scurtă explicație în urma căreia m-a chiar rugat s-o las să-și trimită ea însăși pozele pe mail, ca amintire.
Erika e fericită. Și-a făcut ziua mai frumoasă.
Și vorbind puțin cu ea am aflat că o cheamă Erika S (i-am cerut permisiunea să îi dau numele, mă rog, o parte), că trăiește în Anglia și că a venit în Cluj la mama ei pe care încearcă, a cîta oară, să o convingă să plece și ea în Marea Britanie.
Și-am mai aflat că mai obișnuiește să facă astfel de gesturi, pentru că i se par normale.
Și asta pentru că a stat și ea 11 ani prin Italia și nu i-a fost întotdeauna ușor.
O mare doamnă această Erika S.
Și un mare gest făcut de o persoană onestă, de o femeie care nu ține să-și facă publice gesturile acestea extraordinare, pentru că nu i se pare nimic neobișnuit.
La fel cum spunîndu-i că eu totuși mă gîndesc să scriu despre asta, n-a făcut pe interesanta și mi-a spus simplu: „dacă vreți, scrieți, poate vede și altcineva și ajută la rîndul său”.
Asta-i povestea, pe scurt. Că așa s-a și petrecut totul, foarte scurt.
Mica poveste a fost preluată și de Mihai Prodan în Ziua de Cluj, aici.
1 comment
[…] să vreau am fost martorul unui gest extraordinar azi dimineață”, scrie Ovidiu Blag. Acesta adaugă că în această dimineaţă, în jurul orei 10.15, în fața bisericii franciscane […]