Pe culoarul de intrare în teren: Ovi Pintea, Țucu Vanea, Neluță Bînda și Sandu Columban (arbitrul de baschet). Foto: arhiva personală Puiu Banu
În primul episod marcam anul 1985 ca fiind acela în care Ionel Banu a preluat Sala Sporturilor din Cluj. Studiourile teritoriale se desființaseră și oamenii de acolo s-au…reorientat. Puiu a fost numit „șef bază sportivă” iar noi aveam să ne numărăm printre beneficiarii acestei redirecționări profesionale.
În Sala Sporturilor din Cluj, pe vremea aceea, existau reguli nescrise. Una dintre ele era aceea că în dreapta sălii, pe partea cu tribuna oficială, ocupau loc întotdeauna…profesioniștii. Adică spectatorii avizați, cunoscătorii, cei care în afara faptului că țineau cu Universitatea Cluj erau blindați de cunoștințe într-ale sportului, cei care știau, prin vorbe de duh, să exaspereze băncile adverse sau să stîrnească hohote de rîs în sală prin inventivitatea zicerilor pe care le produceau.
Era o poezie întreagă în această parte de sală, un loc la care mulți rîvneau dar un loc în care se ajungea greu, trebuia să dai multe…exemene pînă să fii acceptat acolo sau pînă să te simți tu însuți confortabil acolo.
Ei bine, în acea zonă stăteau oameni precum Dan Canada, Călin Tomuța, Biță Greabu, Ovi Pintea, Țucu Vanea, Dinu Popescu, Nicu Morărescu, asta fără să fac eforturi prea mari în a-mi aduce aminte toată pleiada. Dar, oricum, asta era ideea: că ei reprezentau un reper. Mai tîrziu am ajuns și eu acolo, și alții, și pot spune că unul dintre motivele pentru care mergeam la meciuri, în afară de spectacolul anunțat pe parchet, era și acela de a-i reîntîlni pe acești oameni.
Acest nucleu de oameni faini era și nucleul spre care și-a îndreptat Puiu Banu atenția: ei îl ajutau necondiționat la preparativele dinaintea unor meciuri importante, unele cu caracter internațional, cum erau cele în care era angrenată în vremea aceea marea echipă de baschet fete a Universității. Și era de muncă: cu băncile, cu panourile, cu cîte și mai cîte.
Și-atunci, dintr-un soi de recompensă probabil, băieții din tribună au fost invitați și la mișcarea fotbalistică din sală, pentru că, așa cum vă spuneam anterior, după retragerea celor de la CJEFS mișcarea trebuia primenită.
Așa că Biță, Șono, Canada, Țucu, Ovi Pintea, Nicu Morărescu, Paul Marosi (poloist la Voința), Alin Giurgiu, Dinu Colceriu (mare poloist la Voința) s-au alăturat ultimilor mohicani din trupa veche, Puiu Cîmpeanu, Tentu sau Vasile Baciu.
Și așa s-a făcut trecerea, lină, de la epoca de început la epoca…modernă a fotbalului în sală.
Poantele s-au mutat astfel din tribune și pe terenul de fotbal, pentru că era un spectacol în sine cascada de glume pe care le puteai auzi în timpul desfășurării meciurilor, artiștii principali fiind, la acest capitol, Biță și Canada (unul dintre cei mai mari bijutieri ai Clujului, care are și azi un atelier în zona magazinului Central, pe strada Doja cum continuăm noi să îi spunem străzii care se cheamă acum, nu se știe de ce, Regele Ferdinand). Despre Canada, care s-a autodenumit la un moment dat Soarele Clujului, o să mai vorbim, vă dați seama…
În episodul următor o să vedem cum au ajuns și alții în trupă, mă gîndesc la Marius Frîncu, la Francisc Solomon, la Ioska Szoke, la Sorin Bagiu, la Vasile Dobrău, Man Dorin, Gusti Țegean, Dan Anca, Sorin Corpodean și, normal, la mine.
2 comentarii
Draga Ovi, am ajuns din intimplare la acest articol si trebuie sa recunosc ca sint unele din cele mai dragi amintiri ale mele. Viata ne-a imprastiat in toata lumea, anii au trecut peste noi, dar momentele alea le am vii in fata ochilor si vor ramine asa cita vreme mai facem umbra pamintului! Sper din tot sufletul sa ne intilnim odata cu totii intr-un viitor nu foarte indepartat ( berea o dau eu ) ca sa mai povestim despre toate astea. Cu drag acelasi Bita
Bita, o surpriza nemaipomenita…Numai sa aduci bere, nu sampanie sau nu stiu ce sofisticarii ai adus ultima data…Ma bucur ca ai citit, oriunde ai fi, sint sigur ca si baietii se vor bucura cind vor vedea rindurile acestea de la tine. Te asteptam cu drag