Favorita mea, Cristina Beligăr, a…lovit din nou. A scris despre prietenul meu Leonard Dan, cel care a devenit „cel mai bun prof din lume”, ca să zic așa.
În blocul din stînga bisericii a copilărit Leo. Nu mai știu etajul, dar nu are importanță, nu?
O coincidență stranie m-a făcut să-mi amintesc chiar ieri de Leo, dar la modul foarte intens, pe cînd făceam o plimbare pe strada Horea. M-am trezit în fața blocului în care a copilărit Leo, e cel din stînga bisericuței pe care v-am pus-o aici, în poză. Și cum am văzut biserica, apoi blocul, cum mi-am și amintit de Leo și de Marieta (soția lui).
N-o să vă plictisesc cu vreo poveste prea lungă. Dar pot să vă spun că în preajma acestui Leo nu te puteai plictisi niciodată. Omul era (și din cîte văd continuă să fie) un personaj fascinant. Cînta dumnezeiește la chitară, a fost actor pe scenă, apoi și în filme, avea vocație de mare artist. Am și făcut noi niște cîntări împreună, era și povestitor bun și țin minte că se ambiționa să și alerge ca nebunul pe terenul de fotbal din Babeș, biciuindu-și la modul cel mai serios…organismul.
M-am bucurat enorm de succesele lui de profesor. Deduc că e foarte iubit de către elevi.
Leo merită din plin această recunoaștere a muncii sale.
Articolul Cristinei îl găsiți aici.
