Vasile
Vasile al nostru locuiește dintotdeauna pe-aici, pe lîngă Dubova, într-un alt sat. Acum e om bun la toate la o pensiune din Cazanele Dunării. Știe să conducă și barca de agrement cu care turiștii vizitează golful acesta spectaculos. Are școală în domeniu, școală care nu se face decît în cîteva locuri din țară și presupune și un examen final, în urma căruia primești un atestat. Cît timp ne-a plimbat l-am tras de limbă puțin și mi-a povestit cum e să fii o viață întreagă locuitor la frontiera cu sîrbii…Cînd eram copii viața noastră era cam așa: pescuit, cățărat pe stînci, coborît prin grote și privit dincolo de Dunăre, la sîrbi, și-a început Vasile scurta poveste. Ce să știm noi mai mult? Urcam munții ăștia care sînt acum rezervație naturală, parc natural sau cum i-o fi zicînd, îi băteam cu pasul în fiecare zi. Știam și noi de vipere, de laleaua asta din zonă, care sînt acum protejate prin lege. N-aveam treabă cu ele nici atunci, chiar ne lăudam cu ele. Mai curios e acum, că într-un an arse toată pădurea, nu mai era nimic verde, că o atacară omida nu știu care…Și n-au dat cu insecticid, să protejeze vipera și laleaua, și-atunci toată pădurea arăta ca arsă. Dincolo, la sîrbi, unde deteră, pădurea era verde, la noi era arsă. Și vă mai spun, și cu viperele astea: pe vremuri veneau, le luau veninul, era bun la medicamente, acum că sînt protejate, n-am văzut pe nimeni să vină să le colecteze veninul…
Grotele. Acum se vizitează. Atunci erau rampa spre libertate.
Îl întreb de tentația de a fugi dincolo, la sîrbi, pe vremea comuniștilor…
E, păi în fiecare zi, cînd mai crescurăm, ai noștri credeau că o să fugim într-o bună zi, îmi spune Vasile. Noi stăteam cîte-o dată la pescuit pînă se făcea noapte, pîn pe la 11 seara, și-ai noștri ne așteptau în capul satului cu sufletul cît un purice, credeau c-am plecat la sîrbi…Mamă ce bătaie ne luam, deja era obișnuință: pescuiam, întîrziam și ne-o luam…Da apropo, știți cum arăta zona pe vrmea aia? Că ne era frică. Prin satele noastre veneau oamenii care voiau să fugă în Serbia, erau grupuri-grupuri, cu călăuze, cu din astea…Era rău, pentru că dacă te vedeau se temeau c-o să-i spui la miliție și cine știe ce-ți puteau face, naibii, îți puteau da în cap, să nu-i spui…De aia vă zic, tot cu frica-n sîn umblam pe-aici…Unii fugeau prin grote, că grănicerii nu știau că astea, grotele, comunică cu Dunărea. Noi ne jucam de nebuni prin grote și le găseam ăstora haine, lucruri, alimente, pe-acolo, cum le lăsau în urmă. Țin minte că le scriam mesaje pe pereți, scrise cu creta. Bine, și ei ne lăsau nouă. Așa comunicam. Le scriam La Mulți Ani sau drum bun sau din astea, mesaje, le țineam pumnii, cum ar veni, să reușească să treacă…
Acum e plin de bărci, e plin de turiști
Noi o singură dată am vrut să trecem, eram 5 inși, aveam la noi camere auto mari, de tractor, eram bine pregătiți. Da cînd am intrat în Dunăre, ne-am codit, ne-am gîndit la ai noștri și n-am mai plecat.
Îl întreb cum de s-a dezvoltat zona din punct de vedere turistic.
Păi să fi fost înainte cu puțin de anii 2000 cînd a început să miște, îmi spune. Înainte nu ne gîndeam noi că are să vină lume pe-aici. Păi chiar eu aveam, printre primii, barcă. Îmi plimbam prietenii, fără bani, așa, de frumusețe. După aia m-am gîndit: hai să le iau 100 de mii, că deja intra reumatismul în mine la cîte drumuri făceam, și-uite-așa m-am prins că poți lua bani și pe treaba asta. Acuma vă dați seama, dacă a ajuns la 25 de lei de persoană, plimbarea asta prin golf începe să merite, nu? Fac drumul ăsta de-l știu pe de rost deja, dar nu mă deranjează, chiar îmi place, e o muncă frumoasă, mai cunoști oameni, nu? Și străini vin, chiar am avut o familie din America, oameni buni, curioși, le-am explicat cum vă explic și dumneavoastră, îmi place, ce să zic? E și greu, că diminețile, pîn să vin aiciea, eu mai trag o tură pe apă, la pescuit, că am PFA. Mă scol la 3 noaptea, ies pe apă, pescuiesc, duc ce prind la mal și după aia vin la munca astalaltă, care-ncepe la 8, 8 jumate. E greu, da e și frumos, ce să zic?
Vasile s-a lăsat de fumat. Acum pufăie o din asta, electronică. E destoinic, știe multe. Și are o căldură în priviri cu care te termină. Nu se poate să nu-ți placă Vasile. Dacă vii pe-aici, pe la Cazane, să-l cauți. O să faci cunoștință cu un om bun.
