Vlad Zdrențu. Foto: Daniel Rus
Numele lui Vlad Zdrențu este rezonant pentru apropiații tenisului din România, omul fiind un reputat arbitru internațional, cu prezențe dintre cele mai importante la marile turnee internaționale. Eu l-am cunoscut în 2012, cînd a oficiat, cu succes, la meciurile de Cupa Davis ce s-au desfășurat în acel an la Cluj. Nu mică mi-a fost însă mirarea cînd am descoperit, de curînd, un Vlad Zdrențu proprietar. Proprietar al unei afaceri cu foarte mult bun gust. Să vă spun despre ce este vorba…
În aceste zile Vlad arbitrează la futuresul de la Cluj, la Winners Tennis Club. L-am abordat însă pentru a desluși cîte ceva din preocuparea lui mai nouă, cea care a debutat, ce coincidență, chiar în septembrie 2012, după meciurile de Cupa Davis de la Cluj.
-Vlad, trebuie să-ți mărturisesc că am rămas surprins cînd am aflat, acum vreo două săptămîni, că ești proprietarul unui business foarte interesant care se numește Cămara din Brănești. Am intrat într-un magazin alimentar, am găsit pe raft niște cochete borcane cu zacuscă, apoi am zărit gemuri și dulcețuri cu nume apetisante și într-un final am aflat că omul care le trimite la Cluj se numește Vlad Zdrențu. Așadar, care-i povestea?
Vlad Zdrențu, într-una dintre cele mai elegante competiții ale lumii tenisului, Cupa Davis (al doilea din stînga imaginii). Foto: Călin Ilea
-Da, chiar că e o poveste. În primul rînd trebuie să-ți spun că aveam în sînge chestiunea aceasta, cu pregătitul produselor tradiționale. Moștenire de familie. Și chiar făceam, cu mîinile mele, tot ce înseamnă zacuscă, de toate felurile, gemuri, dulcețuri, toate după metode tradiționale, respectînd sută la sută rețetele acestea de demult.
-Cum adică de demult? De unde vin rețetele acestea?
-Să știi că zona Brăneștilor, care e la vreo 12 kilometri de București, se bucură de o oarecare celebritate în domeniu, dacă este să socotim faptul că aici au locuit foarte mulți bulgari. Ori se știe că mai bine decît ei nu se pricepe nimeni la legumicultură și implicit la îndeletnicirea aceasta, cu pusul conservelor pe iarnă. Părinții mei au deprins acest obicei iar eu am moștenit această pasiune. Pentru că despre pasiune este vorba aici. Tot ce fac să știi că fac cu mîna mea, dar mai ales cu pasiune. Chiar dacă îmi ia 12 ore pe zi, să zicem, fiecare minut din aceste ore în care muncesc îl trăiesc cu intensitate, simțind în sufletul meu că fac ceva bun, ceva cinstit, ceva de calitate. Nu fac rabat de la absolut nimic de la ceea ce reprezintă autenticul, tradiționalul, lucruri de la care nu vreau să abdic nici în ruptul capului.
-Bun, ai făcut zacuscă și dulcețuri în primul rînd pentru tine, presupun. Cum de ți-a venit ideea să faci din asta un business?
-Se leagă cu ceea ce ți-am spus înainte. Pentru că făceam lucruri absolut corecte, respectînd rețetele tradiționale, produsele mele au avut trecere în rîndul apropiaților mei. Ei au fost primii mei cumpărători, apoi tot ei m-au încurajat să merg mai departe. Și, poate e important, faptul că știam acest lucru, că oamenii sînt mulțumiți de produsele mele, m-au făcut să rezist în acești doi ani. Pentru că, să știi, eu lucrez singur. Absolut singur, fără ajutoare, fără angajați. Nu știu cît o să o mai pot duce, pentru că deja am comenzi destul de mari, dar am ținut foarte mult la acest lucru, să fac cu mîna mea totul. Și să știu că oamenii apreciază acest lucru. Și, să-ți mai spun ceva: oricît de greu mi-ar fi să stau lîngă cazanele acelea încinse, ore în șir, n-am de ce mă plînge, ba dimpotrivă: savurez fiecare moment în care lucrez pentru asta.
………………………………………
Între timp, mai puteți trage cu ochiul, dacă v-am făcut poftă, aici. Să vedeți ce de bunătățuri, sincer…
Sau aici.
…………………………………….
– Și cum stai acum cu afacerea, acum?
-Păi cum să-ți spun…Parcă a luat avînt, deși încă n-am depășit un anumit stadiu, adică nu trăiesc din această afacere, pentru că n-am vrut să mă las luat de val și să trec de la stadiul acesta de muncă manuală, adevărată, tradițională, la un gen de afacere bazată pe profitul rapid. Sînt conștient că e mai greu așa, dar așa vreau s-o duc înainte, chiar dacă va trebui să o extind, să angajez poate mai mulți oameni…Oricum, la mine acasă, la Brănești, oricine e binevenit, poate să asiste cap-coadă la tot procesul de producție, o experiență care poate fi una chiar interesantă. Am comenzi deja din multe orașe ale țării, am vîndut și în străinătate (deocamdată doar într-o singură țară europeană), am magazine din București care știu de mine și, fără să vreau să te flatez, mă bucur că am ajuns cu borcanele mele și în Cluj, un oraș la care țin foarte mult. Aștept să afle lumea de aici de bunătățurile mele și poate, cine știe, Clujul să devină unul dintre prietenii Cămării din Brănești, nu?
-Cum se împacă lumea tenisului cu lumea aceasta, a produselor tradiționale?
-O să rîzi, seamănă a anecdotă, dar să știi că printre cei mai serioși cumpărători ai mei se află unii dintre jucătorii de tenis din România. Poate e și normal, pentru că ei au aflat printre primii de îndeletnicirea mea paralelă și au cuvinte de laudă la adresa produselor. În rest, ce să-ți spun, arbitrajul îmi place, businessul meu cu Cămara din Brănești îmi place, așa că pot să afirm că sînt printre privilegiații care au două hobby-uri pe care le-am transformat în job-uri, nu? N-are de ce să nu îmi placă, sînt bucuros că pot lucra cu plăcere în astfel de domenii care în aparență nu se…leagă, dar în realitate merg foarte bine împreună.
PS
Era să uit să vă spun care-i magazinul din Cluj care vinde Cămara din Brănești. Și chiar c-ar fi fost păcat. Nu de alta, dar e magazinul prietenului meu Radu Beligăr. E Bon Bon Candy, intrați aici.
