Nu cred că la cîteva zile după ce sediul clubului Șahtior a fost bombardat mai merg titlurile acelea cu „amical de lux”, oricît de multă glorie s-ar fi adunat în dreptul ucrainienilor. Mai degrabă, în cazul Universității Cluj, ne-am putea gîndi la o reîntoarcere simbolică, după 20 de ani, a lui Mircea Lucescu, în calitate de antrenor al unei formații din străinătate (nu socotim aici meciul cu U-Rapid, de la sfîrșitul anilor 90, ci ne referim doar la echipele străine pe care le-a condus).
Dacă atunci venea pe cai mari, cu Brescia, unde se impusese și îi impusese lumii pe Hagi, Sabău sau Răducioiu, acum vine cu Șahtior, reprezentanta unei țări aflate într-o situație dramatică, din păcate acest lucru repercutîndu-se nefericit și asupra sportului.
Publicul de la Cluj sînt convins că va înțelege noua situație și sînt sigur că îi va primi cu aplauze la scenă deschisă pe ucrainieni, chiar dacă, în general, nu cred că existau înainte vreme foarte multe motive care să recomande acest lucru.
În noua conjunctură, însă, efortul fenomenal al unei echipe de fotbal, acesta al Șahtiorului, de a ignora situația nefericită din țară și a continua să joace mingea în pofida tuturor, mi se pare o lecție de demnitate și o victorie a sportului.
