Alex Rohoznianu, un om pe niște scări.
Scriu despre Alex de abia acum pentru că știu că o să-l iau prin surprindere. I-am zis eu că merită un articol, dar sînt sigur că a crezut că voi uita să-l și scriu. Și-o fi zis că am spus niște cuvinte atunci, la greu, iar acum cînd mă simt mai bine am uitat…
Băiatul acesta este îndrăgostit de meseria lui, cea de kinetoterapeut. Atît de îndrăgostit încît își petrece și cîte 12 ore pe zi alături de pacienții săi. Dacă intri pe internet, despre el scrie cam așa:
„Kinetoterapeut, Alexandru Paul Rohoznianu, a absolvit Facultatea de Educatie Fizica si Sport, specializarea Kinetoterapie, in anul 2010. In prezent urmeaza cursurile masterului „Kinetoterapia in afectiunile aparatului locomotor”. Experienta si-a dobandit-o practicand kinetoterapia la Spitalul de Recuperare Borsa si la Spitalul de Recuperare Cluj Napoca”.
Alex Rohoznianu, antrenîndu-se de zor
Probabil că acest profil nu este actualizat, pentru că eu știu că a absolvit între timp și un curs de TRX (ultima fiță în domeniul pregătirii fizice) și că lucrează, cu spor, la Centrul Medical Medstar.
Dar indiferent de profilul de pe net sau de cel de pe facebook, cuvîntul care îl caracterizează cel mai bine pe acest om este pasiunea.
Am avut timp, aproximativ un an (de cînd îl cunosc), să-l analizez și să constat cu mare satisfacție că Alex este atît de pasionat de ceea ce face încît uită de multe ori să mănînce la timp, iar asta cred că spune foarte multe…
Întîlnirea mea cu el s-a produs după ce medicul Tiberiu Maior mi-a dat o veste bună printre cele proaste, anume aceea că nu e nevoie să mă operez de hernie de disc, dar că trebuie să urmez cu sfințenie recuperarea alături de acest kinetoterapeut, alături de Alex.
Alex Rohoznianu, în postura de… pacient de-al meu la lansarea cărții Supercampionii Clujului.
Sînt foarte precaut și nu mă mai hazardez să spun că mă simt bine, dar oricum aș întoarce-o, orele de muncă alături de acest băiat mi-au făcut bine.
Am început șovăind, cu dureri, cu multă transpirație și chin, dar după cîteva luni lucrurile au luat o întorsătură favorabilă, am început să chiar glumim și după o vreme încheiam ședințele cu cîte o partidă scurtă de tras la o poartă în miniatură, un fel de pariu unde mă conducea cu 8-4 la general.
Ca tot românu care „se respectă”, cum mi-a mers mai bine cum am întrerupt…colaborarea, pe motiv că sînt extrem de ocupat. De fapt e vechea noastră boală, aceea de a ne culca pe o ureche iar eu nu sînt cu nimic mai breaz decît alții.
Dar uite că acum, scriind aceste rînduri, mă și gîndesc să fac o promisiune: Alex, cred că de la anul revin la tine, la un fel de gimnastică de întreținere, că acum nu cred că vrei să zici că sînt bolnav, nu? Și știi cum facem noi, românii, cu promisiunile: de la anul, de la întîi, de luni, de săptămîna viitoare…Alege tu o dată, și eu vin, gata, fără glumă.
PS Îi mulțumesc amicului Mihai Vasile, cel care de fiecare dată știe să îmi aranjeze pozele în pagină, așa cum numai el știe…
4 comentarii
Asta chiar e una din cele mai mari surprize de anu asta! Iti multumesc enorm, cu lacrimi in ochi am citit articolul! Esti un om de milioane care stii sa iei oameni prin surprindere!
Sunt total de acord cu acest frumos articol despre un simplu om de milioane. Pasiunea pentru ceea ce face am observat-o si eu de la inceput,apoi daruirea ,a urmat motivarea pacientilor ( cel putin cu mine a reusit)si intr-un final buna dispozitie cu care pleci de la el. Nu o data i-am spus ca eu merg si la un fel de terapie de zambete acolo.
Sa ne traiesti Alex fain! 🙂
Multumim Ioana.
Felicitari Alex!Domnul Blag cu „surprinderi” de genul se ocupa!:)
Eu am aflat abia dupa 2 ani, ca m-a surprins intr-un articol!
An nou fericit domnule Blag!