Astăzi a fost o zi mai specială în cadrul mișcării noastre pmob-istice, în sensul în care mișcarea sportivă a fost completată, la prînz, de o masă pe care am luat-o împreună, cu toții, sărbătorind patru ani de cînd ne vedem în fiecare sîmbătă…
În unanimitate s-a votat și a reieșit că meciurile de azi au fost cele mai bune, mai dense și mai liniștite de anul acesta. Echipele au fost echilibrate, asta chiar dacă scorul general a fost de 3-0 în favoarea uneia dintre ele (de semnalat că în primul meci a fost 16-14 iar în al doilea 13-11, deci a fost nevoie de prelungiri..)
Distribuțiile din teren:
-Rus, Blag, Arthur, Luci vs Muri, Tebu, Ilea, Miclăuș.
În prima partidă, după cum intuiți, s-a mers cap la cap, doar un pic de noroc în plus făcînd ca echipa dintîi să cîștige, la mustață, cu 16-14. Foarte bun în acest meci a fost Rus Daniel, care a recuperat o grămadă de mingi, a marcat coșuri importante și a fost foarte disciplinat din punct de vedere tactic.
Al doilea meci s-a cîștigat ceva mai ușor, dar în cel de al treilea Ilea și compania s-au ținut tare de tot.
De data aceasta a ieșit la rampă Arthur, cel care s-a și desprins, în urma votului de la final în MVP-ul zilei.
Dincolo de aceste ușoare precizări cu iz statistic, mai importantă mi s-a părut atmosfera excelentă din jurul jocurilor, fair-play-ul și ideea de a face sport într-o dimineață nu prea…primitoare (destul de rece, umezeală și ceață).
Dar, totuși, dacă este să ducem și elementele de statistică pînă la capăt, să precizăm că trompeta etapei i-a revenit lui Ovi Tebu, care a primit cu demnitate chiar și obiectul trompetă, insistînd chiar să imortalizăm momentul, ceea ce am și făcut cu destul entuziasm.
Odată epuizat acest capitol, ne-am dus spre case, pentru împrospătare, dar am revenit la ora 14.00 pe teren, de data aceasta pe unul acoperit, la restaurantul amicului nostru Gabriel Mărginean, la Fork@Cork. Mîncare bună, atmosferă excelentă, o țuică veche de 20 de ani de la amicul Mircea Groza amintire (ținută bine încă din iunie pentru această ocazie), povești, amintiri…
Aici a fost la fel de bine, într-o formulă un pic mai lărgită, din care nu au lipsit Sergio Turrini, Cristea, Laura Mureșan, Reka și Tibi, Simina și Arthur, Raimonda, Nada, Muri, Miclăuș, Adi Cosma, Ilea, Rus Daniel, Nicușor Ciorbă, Cristina și Ovi Tebu.
Ne-am amintit și de toți ceilalți pmob-iști, care de data aceasta n-au putut fi cu noi dar care ne-au însoțit, de la distanță, în poveștile noastre.
Am împlinit patru ani, asta e, mergem mai departe.
PS
Completarea necesara>
Pentru o buna informare, merita mentionat faptul ca in timp ce baietii alearga pe teren, fetele alearga in parc 😉
6 comentarii
La multi ani!
Țin să mulțumesc în primul rând familiei pentru sprijinul acordat, prietenilor care mi-au fost mereu aproape…și nu în ultimul rând…vouă…suporterilor…fără voi nu puteam obține acest premiu. Iată că după ani și ani de muncă se văd, în sfârșit, roadele. Vă promit că o să fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru a păstra acest trofeu. Nu uitați! Cu sacrificiu, onoare și multă muncă se poate obține orice! Viața e grea, dar merită trăită! HAI PMOB!
pentru o buna informare, merita mentionat faptul ca in timp ce baietii alearga pe teren, fetele alearga in parc 😉
Am completat in text
Ovi, citatul e asa> Viata e frumoasa dar merita traita
🙂 buna asta