Dacă nu am de lucru la lavandă, mă doare spatele. Dacă nu mă doare spatele, plouă. Dacă nu plouă, nu am de lucru la lavandă, iar spatele mă păsuieşte, o zbughesc direct în parc. Nu de alta, dar fără mine se cam plictisesc oamenii pe teren.
Aşa că, de ziua Europei, noi ne-am văzut de ale noastre şi la ora 10 ne-am regăsit pe teren eu, fraţii Bar, David şi Răzvan. Trupa s-a lărgit pe măsură ce au apărut Miclăuş şi Tebu. Şi uite aşa ne-am trezit în număr impar, iar jucătorii au fost repartizaţi astfel încât să existe un oarecare echilibru. Adică: Tebu, David şi Lucian versus Răzvan, Miclăuş, eu şi Ovidiu Bar. Asta pentru că eu sunt eu, iar Ovidiu Bar cică era “într-o mână”. Ulterior s-a dovedit a fi “în mână”. Sau e “în formă”? Nu contează. Ideea este că primul meci l-am câştigat fluierând. La al doilea, însă, un suporter de pe margine s-a cerut în teren. Şi pentru că i-am spus de la început că nu acceptăm coşuri înscrise de el, omul s-a conformat. Însă a făcut legea sub panou şi a recuperat tot, tot, tot. Ulterior am aflat că a fost coleg de echipă cu Tenter, Roti etc. Deci, vă imaginaţi ce echipă a câştigat 3 din 5!
Între timp, pe margine a apărut şi Blag, cu ochelari de soare şi fercheş nevoie mare. A făcut câteva reproşuri felului meu de a juca, mi-a dat şi nişte indicaţii, dar eu când sunt pe teren nu prea am ochi şi urechi pentru ce se întâmplă pe margine, aşa că mi-am văzut de alergatul după Luci, care îmi scoate sufletul şi îmi dă, astfel, o mână de ajutor în lupta cu kilogramele.
Apoi, ne-am dus la Sportu! Cafea, omletă, poveşti, testarea simţului umorului lui Vlad (noul nostru prieten), bancuri şi replici spontane pe bandă rulantă (aici trebuie să-i recunosc lui Miclăuş supremaţia, a scos una de ne-am strâmbat de râs) şi drumul. Fiecare în treaba lui.
Săptămâna viitoare ne vedem la ora 9.00. La 10 e deja prea cald, si prea multe claxoane.
Şi da, am uitat ceva. Arthur, abia aşteptăm să ne reîntâlnim pe teren. Tuturor, numai bine!
(o cronică de Raimonda Boian)