M-am bucurat alături de Alin Fornade. Cărțile noastre sînt prezente în programul de meci al finalei Cupei României. Alin a scris chiar și editorialul despre „U” prezent în program

Apărute la Editura Colorama, volumele „U Cluj, așa cum o știu” și „Supercampionii Clujului” au fost alese de către cei din cadrul Federației Române de Fotbal pentru a ilustra programul de meci al finalei Cupei României. Ne bucurăm cu Alin Fornade și pentru noi, dar mai ales pentru faptul că tot acolo, în program, am văzut numele lui Gheorghe I. Bodea cu ale sale „Agora U” (două volume), gest superb al organizatorilor…

Gabriel Berceanu, șeful Direcției de Comunicare din cadrul FRF este principalul „vinovat” al acestei frumoase realizări grafice (alături de colaboratării săi, desigur) și totodată autorul editorialului despre Steaua. La rîndul său, Alin Fornade răspunde „provocării” printr-un editorial de suflet despre U…

Programul cuprinde și o finală a…cărților, acolo unde Berceanu și colegii săi au ales cărțile reprezentative în opinia lor pentru ceea ce înseamnă personalitățile sportive ale celor două cluburi.

 

Prin amabilitatea celor de la FRF am intrat în posesia programului de meci în format electronic și ne face o mare plăcere să spicuim din cadrul acestuia.

Așadar, editorialul lui Gabriel Berceanu despre Steaua e intitulat „Rămîne inima”, cu referire evidentă la faptul că indiferent cum s-ar chema, această echipă are o istorie remarcabilă în spate și o Cupă a Campionilor Europeni la care e foarte greu de presupus că vreo echipă românească va mai putea visa vreodată.

În ceea ce privește editorialul lui Alin, am ales să vi-l redau în totalitate:

Vânătorii de curcubeie

„U” Cluj nu e o colecţionară de trofee. Dacă Universitatea şi-ar deschide un Muzeu al clubului, încăperile nu ar fi populate de cupe, ci de gânduri şi imagini. „Scopul nostru nu este de a crea campioni, ci oameni sănătoşi”, era ţelul lui Iuliu Haţieganu, fondatorul echipei îmbrăcate în alb şi negru. „Universitatea nu este un club de fotbal, este o Idee”, îi explica Mircea Luca, căpitanul legendar ce veghează îmbrăcat în bronz lângă stadionul din vecinătatea Parcului Mare, lui Ioan Chirilă.

 

În Muzeul Universităţii nu s-ar intra cu bilete, ci cu inima pregătită să bată mai repede. Prin sălile ce te vor purta peste timp, până în 1919, ai asculta cel mai vechi imn al unei formaţii autohtone, compus în 1943, când Ardealul era ocupat şi „Şepcile Roşii” s-au refugiat la Sibiu pentru a continua în campionatul României. Ai citi povestea lui Aurel Guga, primul căpitan al Naţionalei şi marcatorul golului decisiv în victoria de debut a tricolorilor, 2-1 la Belgrad cu Iugoslavia, în 1922. L-ai urmări pe Ivansuc, atacantul nepereche, partenerul de seară al boemei literare, ce găsea a doua zi rimele potrivite pentru a face publicul să vorbească în versuri. Apoi, pulsul ar deveni năvalnic. Fotografiile parcă au viaţă. Mii de lumânări scriu epitaful arenei „Ion Moina”, un cor alb-negru se adună, ca un scut, pe străzile burgului rece, să-şi apere amintirile.

O căsătorie din dragoste

„U”, vocala încadrată de ghilimele, seamănă cu o Cupă şi pentru cei care o iubesc asta e suficient. Au trecut 50 de ani de când „Ştiinţa” Cluj câştiga finala cu Piteştiul lui Dobrin, aceasta e singura distincţie din palmares. Au marcat atunci pentru clujeni Remus Câmpeanu şi Ivansuc. Ardelenii aveau una dintre cele mai frumoase echipe din istoria clubului. Trei dintre fundaşi, Remus Câmpeanu, Marcu şi Traian Georgescu, erau reprofilaţi din atacanţi, Ivansuc şi Szabo erau sprinteri, Neşu nu stătea nici el rău la viteză, Adam era frate cu golul. Meciul din 1965 nu a fost pregătit special, calificarea nu a fost un scop în sine, doar pentru Dobrin s-au luat măsuri de precauţie, fiindcă „Gâscanul” desena jocul cu liniştea cu care un arhitect schiţează două linii pe hârtie.

La jumătate de secol după, „U” vrea să pună iar Şapca pe Cupă, am redat un refren al singurei Peluze ce are în repertoriu şi „Gaudeamus Igitur”. Ce înseamnă această coincidenţă norocoasă pentru „U”?  Un prilej de a arăta tuturor celor care mai sunt interesaţi de fotbal ce reprezintă Universitatea în peisajul tot mai insipid al circuitului intern. O declaraţie de iubire ce să stârnească emoţie, întrebări şi soluţii. Un strigăt de ajutor către oraşul care vrea să fie Capitală Culturală Europeană, dar e insensibil la suferinţa clubului ce se apropie de centenar.

Într-o lume mercantilă, mulţi nu înţeleg această patimă. Nu sunt de condamnat, dar mai încercăm o definiţie. „U” e o căsătorie din dragoste, nu din interes.

În așteptarea adevăratei întoarceri acasă

La meciurile Universităţii, joaca Peluzei e deseori mai atractivă decât joaca din iarbă. Gândiţi-vă că Iaşiul şi Constanţa, localităţi de calibrul Clujului, n-au şi nu au avut o galerie la fel de frumoasă. „U” e altceva, e o lecţie de patriotism, de istorie şi de solidaritate. E tonic să vezi că atâţia oameni rămân alături de un club ce nu ajunge în Liga Campionilor, nu e un răsfăţat al clasamentelor.

E o surpriză că „Şepcile Roşii” sunt în finală? Păi nu e o competiţie a surprizelor? Sau cel puţin aşa ar trebui să fie, ca să-şi păstreze farmecul. E suprinzător ca o formaţie chinuită şi cu un joc fără speranţe să transforme toate penalty-urile atât în partida cu FC Bihor, cât şi în duelul cu CFR. În ultima duminică din mai nu va conta scorul, nu e important cazierul lui Florian Walter. Dacă nu ar fi ajuns aici, fotbaliştii lui Falub, Pojar şi Papi ar fi fost uitaţi fără regrete. Merită aplauze pentru semifinala eroică împotriva CFR-ului şi pentru că nu au renunţat în pofida restanţelor salariale. Cicatricile lui Pojar, fundaşul care a revenit pe gazon după nouă operaţii, sunt povestea Universităţii, într-o variantă bref. Oamenii de pe bancă au stimulat orgoliul vestiarului măcinat de griji. Să nu-l uităm nici pe Ogăraru, antrenorul primelor borne.

„U” trebuie să-şi continue povestea şi ar fi timpul ca echipa să se întoarcă, cu adevărat, acasă, să fie eliberată. Acesta e mesajul suporterilor ce au bătut drumul până în Capitală. Uneori, fotbalul răsplăteşte credinţa exploratorilor ce caută ţărmul indiferent de pericole, de vreme, de zâmbetele ironice ale cetăţenilor ce ştiu că altele sunt priorităţile pe agenda cotidiană. Acum, fotbalul îi mângâie pe creştet pe clujeni şi le aranjează, protector, „Şapca Roşie”. Bucureştiul va mai găzdui finale, însă oaspeţii de azi promit că emoţia întâlnirii va însoţi Capitala peste ani ca mireasma liliacului din grădina iubitei.

„U” nu e o colecţionară de trofee, ci de caractere.

Alin Fornade

În pagina intitulată Finala Cărților, găsiți titlurile  „Agora U, „Supercampionii Clujului” și „U Cluj, așa cum o știu” (autori Gh.I.Bodea, Ovidiu Blag și Alin Fornade), în dreptul cărților despre U,  SuperSteaua (autor Andrei Vochin) și Steaua-Legenda unei echipe de fotbal (autor Cătălin Oprișan), în dreptul cărților despre Steaua.

De multă vreme n-am mai văzut un program de meci atît de articulat și de bine gîndit (asta chiar dacă ne scoatem propriile nume din ecuație). Ideea de a evoca istoria celor două protagoniste apelînd la doi editorialiști reprezentativi precum Gabriel Berceanu și Alin Fornade este mai mult decît inspirată, asta e evident.

Iar faptul că în economia acestui program de meci oamenii au gîndit această finală a…cărților e chiar o premieră la acest nivel, dacă nu mă înșel.

Nu în ultimul rînd, ideea celor de la FRF constituie un motiv de mîndrie pentru editurile clujene Napoca Star (Agora U) și Colorama (U Cluj, așa cum o știu, Supercampionii Clujului).