E dimineață. Un sunet de pickamer îți mută creierii din loc. Cîteva voci oarecum vesele, de bărbați, străbat văzduhul.
-Undhie să merem?
-În ptiață, cură acolo, nu trebe să plăthiești. Dacă nu thie dhiescurci viu și io, că îl șthiu pă șefu, da nu să poathie să nu-l vezi, îi acolo un robinet, pă dreapta.
Apoi alte voci:
-Și mă, deci vezi, dă telefoane, să nu fie problemă cu mașinile, să nu aibă unde parca…
-D-apoi nu-s eu cu astea, hai să facem treaba.
Și într-adevăr fac treabă. Trei utilaje, două basculante sînt umplute cu materialul spart de utilajul ăsta, al treilea, unul galben.
Vin și curioșii:
-Oare ține mult?
-Păi ține, că îi mult de lucru.
Toate cele trei mașini, cele două mari și asta mică, fîșneață, asta galbenă, fac treabă. Se mișcă, încarcă, descarcă, sparg, pun un pic de muzică, muncitorii vorbesc tare, dar frumos, cetățenii se plimbă pe lîngă lucrare, se uită, pun întrebări, solidarizează cu cei care lucrează, se înțeleg bine, schimbă impresii în general și despre situația dată, în particular.
Se fac mici glume, destul de gustate de toată lumea.
Pînă la urmă e o dimineață ca orice dimineață, pînă și ploaia a stat.
……………………………………………………
No bine.
Să luăm apa de flori și să ne spălăm frumos.
S-a luat apa și ține mult, că îi mult de lucru.
