M-am întîlnit cu Sorin Grecu în autobuzul 32. La coborîre mi-a făcut cadou o carte, cu dedicație. A scris rîndurile așa, în picioare. Literele sînt un pic strîmbe, din cauza poziției autorului, dar cuvintele mi-au plăcut foarte mult. Scrie așa: „Dragului meu Ovidiu Blag, o carte simplă precum o boală românescă netratabilă”. Asta m-a făcut, în primul rînd, s-o și citesc. Și pot declara că mi-a plăcut.
Vi-l amintiți pe Sorin Grecu, probabil, de pe vremea cînd era reporterul omniprezent al Pro Tv-ului. Sau pe Sorin Grecu cel multi-premiat pentru emisiunile sale de televiziune (acele reportaje încîntătoare).
Omul face parte dintre cei care au cu adevărat pentru această meserie, are vocație, lucru care contează cel mai mult.
Cu poezia n-aș risca să mă pronunț mai mult decît să spun că mi-a plăcut acest volum. Din rîndurile sale mi se pare că transpare un soi de răzvrătire și lehamite, așa cum mi se pare că citind-o atent reușești să „te prinzi” că e vorba despre experiențe de viață pe care, poate, și tu le-ai avut, atîta doar că n-ai știut să le pui în versuri și să le exprimi la fel de bine precum Sorin Grecu.
Fragment din poezia Final:
„Dacă te-ai fi făcut frate cu compromisul
poate că altfel ai fi contemplat urma pașilor
ce i-ai lăsat pînă acum pe zăpadă
te-ai fi privit într-o oglinjoară
ciobită cu o anumită scîrbă
insă precis ar fi trecut repede și asta
te-ar fi liniștit imediat perspectiva tolbei”
