Canalul Morii din Cluj e un loc care s-a îmbogățit cu niște rățuște. Unii se mai și opresc să le admire. Ce zic eu unii, cei mai mulți. Pentru că-s simpatice. Ieri o bunică și-o fetiță erau acolo, pe mal, dar în viteză.
Fata avea vreo 4 ani.
Bunica mai mulți, dar și mulți dintre ei trăiți degeaba, dacă ne-am ghida după cum s-a purtat.
Fata dădea să se oprească, să vadă rațele.
Bunica nu și nu.
Și dacă ar fi fost numai atît, n-ar fi fost rău tare.
Dar mai și vorbea, ca să înțeleagă cu toții ce-are ea în cap:
-Hai, lasă, ce, n-ai mai văzut rațe? Rațele-s rațe!
Precizări importante, de altfel.
Rațele-s rațe, țațele-s țațe, și tot așa.
