Cunoscătorii știu de Galeria Ernest, de pe Horea. O familie strîns unită din toate punctele de vedere, printre care și în jurul artei. Cel mai tînăr reprezentant e Mathias Bar, despre care am mai scris aici. Mama lui e absolventă de Conservator, fratele mamei lui Mathias este un ceramist cunoscut, Versanszky Zoltan iar bunicul și tatăl său se ocupă de această galerie. Ovidiu Bar, tatăl lui Mathias este și amicul nostru PMOB-ist, baschetbalist de duminică, așa că avem un „interes” în plus să-l promovăm în această pagină.
De data aceasta familia a hotărît ceva deosebit: înființarea unui muzeu al sticlăriei, asta dacă tot au adunat în timp o serie de obiecte de poveste.
Așa cum mi-a transmis Ovidiu, „Galeria Ernest a inaugurat muzeul sticlariei, care cuprinde peste 1300 obiecte din sticla incepand de la perioada romana pana la sticla inceputului de secol XX.Va invitam sa o vizionati la sediul nostru din Cluj-Napoca strada Horea nr.22.Telefon de contact 0752525773”.
Eu zic să vă faceți un drum pînă acolo.
Am prins o zi, acum un an, în care am văzut multe dintre obiecte și zic că merită să le vedeți și voi acum, mai ales că de data aceasta le veți găsi într-o ordine desăvîrșită (cînd le-am văzut eu erau cam…amestecate).