Despre Tricoultura am scris de trei ori pînă acum. Prima dată mi-au atras atenția prin asta. Apoi m-am întîlnit cu soții Rusu, pe Cetățuie. Și apoi cu Andreea, la un ceai (i-am dat niște idei, practic).
Destul cît să scriu pentru a patra oară despre munca și entuziasmul lor. De data aceasta e vorba despre un fel de concurs, dacă îi putem spune așa, deși eu cred că e vorba doar despre un pretext pentru a vorbi și a promova culrura și altfel.
Despre ce e vorba aflați chiar de la Andreea Rusu:
„Noi credem tare de tot ca pana la urma tot ceea ce citim de-a lungul timpului devine cate o mica parte din noi. Si vrem sa daruim bucuria asta a devenirii si altora! Asa ca #Tricoultura si-a unit fortele cu #EduCaB si Bookstory pentru a acoperi nevoia de carte din bibliotecile mici si mari din intreg judetul Cluj. Cum functioneaza fortele noastre unite? Foarte simplu: veniti pana cel tarziu pe 21 decembrie la simpatica librarie clujeana Bookstory de pe Eroilor cu o carte (pe care ati citit-o deja) a unuia dintre scriitorii de pe tricourile noastre (#Ionesco, #Cioran, #Stanescu, #Creanga #Caragiale). Donati apoi cartea cauzei noastre nobile si, foarte important, lasati pe un biletel numele vostru si alte date importante de contact. Asta inseamna ca veti participa automat la tragerea la sorti care va avea loc chiar in seara de 21 decembrie. Castigatorul se va alege in schimbul cartii donate cu un tricou marca #Tricoultura, pus la bataie de noi”.
Așa că stați aproape de pagina de facebook a celor de la Tricoultura sau Bookstory. Sau stați cu ochii pe amîndouă.
Și, apropo, Bookstory face trei ani, așa că le spunem La Mulți Ani. Și le mulțumesc că îmi găzduiesc, cei de acolo, cărțile.
Ovidiu Blag