O mică relatare a unui vis:
-N-am durnit dieloc, așe rău am visat dhie numa-numa…
-Ce?
-Ieram undhieva, așe, pă ceva cîmp, da undhieva dhie nu poci zîce undhie, că era așe, și noaptie, parcă, și ploua. Da ploaie dhin aia, mocăniască. Și io. Io sîngur, stăthiem așe, cum ar vini, pă spathie. Și parcă nu mă puthiem mnișca. Eram amorțît. Și mă uitam în sus, așe, că numa în sus mă puthiem uita și mă uitam cum mă plouă. Tă-tă-tăt eram plouat și amorțît. Și atunci am auzît așe, undhieva, parcă să mnișca pămîntu su-minie. Am înthis uăthii și-am zîs că no, asta îi, mor. Da mă thiemem, îți dai sama, tă-tă-tăt tremuram pă interior, și cred că și strîgam, da nu mă auze nime. Și odată numa simt ceva cald, așe, pă obraz. Șthii ce era?
-Ce?
-Mă, un dhibol niegru, cu limba niagră, mă lingea pă față așe, ca și cum ar fi zîsă să mă scol. Așe tare m-am spăriat dhie am și murit. Adică nu c-am murit, că n-am murit, da îți dai sama să thie lingă un dhibol și tu să nu thie poț mnișca, să fuji, sau ceva…
-Și?
-Și-apoi nu mai șthiu, că m-am trezit, da îți zîc, după aia n-am mai putut adurni nici la Dumniezo.
