Casa do Brasil (Centrul Cultural Brazilian funcţionând sub egida principalei Universităţi din Cluj, fondată în 1581), în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei (director Tudor Sălăgean), ne invită la o întâlnire cu Daniel Perdigão, înalt reprezentant al Institutului Portughez Camões în România. Antropolog erudit şi impecabil cunoscător de limbă română, dl. Perdigão e unul dintre principalii experţi portughezi în domeniul relaţiilor luso-române. Lucrarea sa de doctorat, susţinută la Universitatea din Bucureşti, are ca temă conexiunile dintre personalitatea şi opera lui Mateiu Caragiale şi întâiul ambasador al Portugaliei în România, Martinho de Brederode.
„L-am invitat pe Daniel Perdigão la Cluj, spre a ne vorbi, cu inconfundabilul său şarm narativ, despre modul cum se vede ‒ din perspectiva metropolei şi a Vechiului Continent – marea putere emergentă Brazilia. Prelegerea va fi axată pe ideea Descoperirii Braziliei de către portughezi, la finele secolului al XV-lea, şi va avea drept complement documentar o expoziţie dedicată lui Pedro Álvares Cabral şi Pêro Vaz de Caminha. Aceşti doi exploratori au fost personalităţi exponenţiale ale procesului prin care portughezii şi-au câştigat faima de descoperitori, ca pendant lusitan la acţiunea întreprinsă de vecinii hispanici pe continentul american în ipostaza de cuceritori„, a declarat Virgil Mihaiu, director onorific al Casei do Brasil şi al Bibliotecii de Studii Latino-Americane din Cluj.
Întâlnirea ve avea loc vineri, 25 martie 2016, în sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei (pe strada Memorandumului nr. 21 din Cluj), începând de la ora 17:00.
