Din 2010, de când am început să joc baschet cu băieţii, am cam uitat ce înseamnă să ai unghii luni, şi îmi plac, al naibii de mult, unghiile lungi. De ceva timp, nu ştiu cum se face, dar nu mi-am rupt nicio unghie şi m-am trezit în situaţia de a trebui să le tai. Voi, domnilor, habar n-aveţi ce înseamnă asta, dar nu e tocmai uşor. Aşa că, azi mi-am luat mănuşile de grădinărit cu mine, deoarece nu eram în dispoziţie de compromisuri. De aici şi titlul cronicii de azi. Pentru că, dacă v-aţi gândit vreun moment că se joacă baschet “cu mănuşi”, vă spun eu că NU. E baschet pe bune!
Dar, să revin la mişcarea noastră, că prea v-am dus într-o lume “girlie”.
Primăvara a venit fără nicio îndoială, dar noi suntem tot în sală. Băieţii vor în sală, şi ei decid. Aşa că şi azi ne-am întâlnit opt jucători, s-au format echipele: eu, Călin Ilea, Silviu şi Mihai; Vlad, Călin Vinaşi, Luci şi Ovi Bar şi s-au jucat trei meciuri. Am pierdut la scoruri apropiate, dar se punctează doar victoriile Nu are importanţă.
Apoi ne-am împrăştiat, pentru unii repriza a treia însemnând meciul de rugby iar pentru alţii mersul la împădurit. Cei pentru care niciuna dintre cele două variante nu prezenta interes, au rămas să mai bată mingea. Iar eu, suplimentar, să scriu cronica! Pe care, tocmai aţi terminat-o de citit!
Ne vedem la Bogata!
