Președintele Greciei, primind onorul din partea militarilor prezenți în Zagora
În munți. Acolo e Zagora. De 100 de ani încoace locuitorii de aici, cam 4.000 de suflete, sînt vestiți pentru merele lor. Asta au și sărbătorit săptămîna aceasta: 100 de ani de la creearea cooperativei care se ocupă cu așa ceva. Merele acestea sînt, într-adevăr, de aur. Au un gust nemaipomenit. Localitatea și împrejurimile ei fremătau zilele trecute, la vestea că însuși președintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, va fi prezent pentru a marca însemnătatea momentului.
Evenimentul creștea în intensitate de la o oră la alta, într-o zi de duminică frumoasă ca un măr copt. Satul liniștit, în care în alte zile timpul pare a sta în loc, pulsa de data aceasta într-un alt ritm.
Încă de dimineața, de pe la ora opt, echipaje de poliție patrulau pe străzile minuscule ale Zagorei, spre mirarea unora dintre cetățeni, care mărturiseau că n-au mai văzut de multă vreme poliție la ei în sat.
Apoi, într-o parcare ceva mai spațioasă, au început să apară autobuze pline de militari îmbrăcați în uniforme impecabile. Dintr-unul dintre ele a coborît o fanfară militară, cu un dirijor scrupulos, care le explica celorlalți încă de cînd au pus primul picior pe asfaltul Zagorei ceea ce au de făcut. Le aranja ținuta, le controla instrumentele, cel mai chinuit dintre toți părînd a fi toboșarul, căruia îi aluneca mereu steagul de pe instrument, prins superficial într-o primă instanță, apoi solidarizat cum se cuvine de către pretențiosul dirijor.
Liniștea din Zagora, înainte de venirea președintelui Greciei
Polițiști pe motociclete moderne și-au făcut și ei apariția în decorul liniștit, dirijînd din mers circulația, restricționînd-o în anumite sensuri doar de ei știute și eliberînd-o în altele. Spectacolul făcut de aceștia a fost la rîndul lui admirat de către două chelnerițe ale unei terase mult- prea-devreme-deshise.
Au început să iasă și oamenii din case.
Cîte unul, cîte doi, îmbrăcați la patru ace, cu soțiile de braț cu soții lor, acompaniați de ansamblul militar, cu toții aveau să se deplaseze într-un spațiu ceva mai generos, la 300 de metri mai sus, într-o mică piață alăturată unei biserici mici, superbe, și-a unei terase gigant cu zeci de mese îmbrăcate într-un alb imaculat.
Acolo, în piațetă, au început repetițiile: unii dintre militari se aliniau, prezentau armele, luau pozițiile pe loc repaus, apoi reluau, înconjurați deja de cîteva zeci de perechi de ochi curioși. Apoi au început să-și acordeze instrumentele cei din fanfară, cu deja-bine-cunoscutul-dirijor etern nemulțumit.
Tensiunea părea în creștere pe la orele 9.30. Au apărut și cei din serviciile de securitate, bărbați tineri îmbrăcați în costume negre, cu ochelari de soare, cu aparatele acelea la rever și cu privirile mereu îndreptate înspre ceasurile de la mînă, pentru a verifica lucruri de care noi nu trebuia să știm.
Pe la ora 10.00 piațeta și tot ce era în jurul ei se umpluse. Imaginea era una impresionantă. Peste 1.000 de oameni, îmbrăcați elegant, deloc deranjați de așteptarea oarecum prelungintă, erau gata pentru un moment care probabil li s-a întîmplat pentru prima dată în cei 100 de ani de cînd tot culeg ei mere.
A început și slujba între timp.
În așteptarea președintelui
Un spectacol.
Probabil o slujbă și ea specială, dat fiind numărul mare de prelați. Biserica, mică, foarte frumoasă. În pofida importanței momentului, difuzoarele nu amplificau vocile dinăuntru. Poate nici nu existau difuzoare, de fapt…
Afară, nimic din forfota pe care ar prespune-o așteptarea unui asemenea invitat. Se poate semnala doar apariția primarului și a soției acestuia, oameni la locul lor, prietenoși cu cei din jur.
Lumea era pregătită.
Și, într-adevăr, unul dintre cei din serviciile acelea de pază, cu un gest făcut doar pentru militari, a arătat două degete, de unde am dedus însă, cu toții, că în două minute va apărărea președintele.
Și-a apărut.
Calm și sobru.
Lumea a făcut ceva ce pentru un spectator neutru a fost impresionant: a aplaudat. Și-atunci președintele a zîmbit, la fel de sincer precum au fost aplauzele.
Ziua Mărului
A primit onorul din partea militarilor, a și spus ceva, probabil „bună ziua”, și-apoi a urcat, domol, cu pași egali, înspre biserică. Aici, în fața ei, a fost din nou aplaudat. A intrat și a participat la slujbă.
Afară, în piața pregătită frumos (cu un copac ce-a fost zidit în mere), locuitorii Zagorei și-au văzut de-ale lor. Cum locul e plin de cofetării și taverne, și-au luat fiecare cîte ceva și-au început taifasul. Vorbe, un zumzet continuu, chelneri care aduceau uzo și apă, sucuri, cafea și dulciuri tradiționale. Președintele putea să își vadă de ale lui, oamenii aveau din nou răbdare.
Dincolo de ora 12.00, chiar mai aproape de 13.00, a ieșit și și-a luat locul la masa pregătită pentru el și însoțitorii lui de rang înalt. A rămas în picioare și a rostit un speach. Proababil despre ei, despre oamenii Zagorei, care de 100 de ani încoace culeg mere. Probabil despre istoria acestui loc și despre viitor. Probabil despre ceva impresionant, pentru că la finalul celor 5 minute în care a vorbit, oamenii s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat din nou.
Și-n cinstea tuturor, au mîncat cîte un măr.
Cam asta a fost.
De-acum, încă 100 de ani, oamenii din Zagora își pot vedea de treaba lor.
Să culeagă merele aceatea cu gust nemaipomenit.
PS
Să te nimerești la un asemenea eveniment e chiar o întîmplare fericită.
