Am făcut o vizită-blitz în Tîrgu Mureș, unde am stat exact două ore. Destul însă pentru a cumpăra un vin dintr-o casă în care a locuit pentru o noapte Mihai Eminescu, pentru a mînca într-un local cochet în care m-am întîlnit cu antrenorul de baschet Marcel Țenter, pentru a fi primit cu extremă amabilitate într-un magazin și pentru a face cîțiva pași într-un oraș foarte liniștit.
Dacă adăugăm la toate acestea ziua, care a fost senină în marea ei majoritate, se poate spune că a fost o zi luminoasă, nu?
Dar să le luăm pe rînd:
–povestea cu vinul. Prince Știrbey, un cabernet sauvignon despre care citisem așa: „vin sec, recolta 2012, 14.00 %vol. Acest soi din Franta s-a adaptat foarte bine in Dragasani de peste 100 de ani. Terroir-ul local permite dezvoltarea intensa a caracterului fructuos tipic acestui soi, insotit de taninuri complexe dar nu insistente. Abia dupa minim 12 luni de maturare in baricuri frantuzesti si romanesti se imbuteliaza acest vin. Tratarea strugurilor cu grija in crama si folosirea butoaielor vechi asigura mentinerea elementelor caracteristice soiului si in vinul maturizat”.
Și-atunci l-am luat.
Ce-am mai aflat însă, stînd la taclale puțin, e că în această casă, care găzduiește acum acest magazin de vinuri și delicatese, e că pe zidul ei se află o placă comemorativă așezată în anul 1936, care amintește că poetul Mihai Eminescu a poposit aici în 1866 pentru o noapte, odihnindu-se înainte de a continua pelerinajul spre Blaj. Cum se poate presupune că și poetul o fi băut un pahar cu vin, se poate spune că am avut aceleași preferințe cu marele Mihai Eminescu, nu?
–povestea cu restaurantul. La nimereală și alegerea lui, s-a dovedit a fi totuși cîștigătoare. Se cheamă Old Citty Cafe Lounge &Pub și are mai multe lucruri în regulă decît cele mai puțin aranjate, cum ar fi scaundele cu suprafața de imitație de piele scorojită. Adică are muzică ambientală cu sonorul dat la minimum (lucru rar în România), un meniu deloc stufos dar foarte bine ales, o atmosferă intimă și un personal atent. În plus, dacă prinzi loc la fereastră, vezi orașul, ceea ce poate fi reconfortant.
-povestea cu Marcel Țenter. E cea mai scurtă. Ne-am întîlnit în restaurant, din întîmplare. Dar a fost foarte bine că ne-am văzut.
–povestea cu magazinul. Se cheamă Petry, există și în Cluj două, dar de-aici, din Mureș s-a pornit afacerea. Unul dintre vînzători s-a ocupat de mine cap-coadă: cu recomandări, cu amabilități și pînă la urmă cu misiunea îndeplinită, din moment ce am ieșit cu două plase pline. Au o pîine de casă excelentă (există și o variantă de pîine fără gluten și fără zahăr) dar partea de mezeluri e piesa de rezistență a acestui magazin.
–povestea cu orașul așa, în general. Mi-a plăcut orașul. În general suntem tentați să-l ocolim, nu? Hai să o luăm pe la Acățari, așa zicem, cînd o luăm înspre Brașov. Ce rost are să trecem prin Tîrgu Mureș? Poate că așa e cînd te grăbești. Dar cum eu trebuia doar să aștept, așteptarea aceasta mi s-a părut plăcută în acest oraș pe care l-am găsit foarte liniștit. Oamenii mi s-au părut foarte deschiși, amabili iar „vocea străzii” nu era deloc ridicată. Mi s-a părut că văd foarte mulți tineri, elevi îndeosebi, ceea ce dădea orașului o notă de prospețime, de optimism și de culoare. Am admirat clădirile din centru și-am chiar pozat una, care mi-a plăcut, chiar dacă pînă la această oră nu i-am aflat istoria.
Dar am timp. Cine știe ce descopăr și în legătură cu această casă.
Sau poate știți voi?