Era în vara anului 1998 când, împreună cu vecinii de la bloc, ne-am apucat să scriem cu creta rămasă de la coţcă un “HAI ROMÂNIA!” mare cât toată strada. Naţionala ţării noastre urma să debuteze, în seara respectivă, la Campionatul Mondial din Franţa. Am agăţat apoi în balcon tricolorul primit de la bunici, Dumnezeu să-i ierte, un steag mare şi cu celebra gaură în mijloc. Aşteptam cu nerăbdare imaginile cu echipa aliniată pentru intonarea imnului. Golul lui Adi Ilie ne-a bucurat enorm, pentru ca peste câteva zile să ne urcăm pe pereţi de bucurie la reuşita lui Dan Petrescu, din meciul cu Anglia. Ne-am putut amuza relaxaţi, mai apoi, când Stelea scotea în afara terenului pe umeri un tunisian accidentat, în ultima confruntare a grupei. “Tricolorii” erau calificaţi în optimi, iar noi eram foarte mândri de ei.
Acum, după aproape 20 de ani, naţionala României se află în faţa unui meci crucial. Jucătorii selecţionaţi de Christoph Daum se vor duela duminică, de la ora 21:45, cu Danemarca, într-un meci găzduit de Cluj Arena. Tribunele vor fi pline…pline de dorinţe, speranţe şi vise. Toate aceste pot fi spulberate dacă România nu câştigă confruntarea cu danezii. Înaintea acestui meci, noi ne aflăm pe locul patru al grupei, cu 5 puncte, în vreme ce nordicii ocupă poziţia a treia, cu 6 puncte. Grupa este condusă de Polonia (10 puncte), iar pe locul secund se află Muntenegru (7 puncte), cele doua formatii urmând să joace tot duminică, pe terenul muntenegrenilor.
Parcă am mai văzut filmul acesta, dar în preliminariile Campionatului European din 2004, atunci când pe plaja de la Bucureşti danezii s-au impus cu 5-2, după ce noi am condus cu 1-0 şi 2-1, iar peste câteva luni, în retur, cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 2-2, chiar dacă Pancu făcea 2-1, în minutul 72. Danezii s-au calificat atunci la CE din Portugalia, noi am rămas acasă. Acum e momentul revanşei, dar pentru asta România trebuie să atace. Să nu fie mulţumită cu un egal.
Iată lotul convocat de Christoph Daum pentru acest meci:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Florin Niță (FC Steaua București)
Fundași: Cristian Săpunaru (Astra), Romario Benzar (FC Viitorul), Vlad Chiricheș (Napoli), Alin Toșca (Betis), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Iasmin Latovlevici (Karabukspor)
Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege), Andrei Prepeliță (FC Rostov), Mihai Pintilii (FC Steaua București), Eric Bicfalvi (FC Ural), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Sergiu Hanca (Dinamo), Dorin Rotariu (Club Brugge), Constantin Budescu (Astra)
Atacanți: Andrei Ivan (CSU Craiova), Adrian Popa (Reading), Denis Alibec (FC Steaua București), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Claudiu Keșeru (Ludogorets), Gheorghe Grozav (Terek Groznyi).
Pe hârtie nu arată rău deloc, poate doar Florinel Coman lipseşte, asta dacă e să ne luăm după ultimele evoluţii ale jucătorului de la Viitorul. Totuşi, din acest lot, eu îmi doresc să văd o primă echipă ofensivă formată din: Tătăruşanu – Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Toşca – Răzvan Marin, Hanca – Budescu – Stanciu, Alibec şi Keseru.
De cealaltă parte, lotul danezilor arată în felul următor:
Portari: Frederik Rønnow (Brondby), Jonas Lossl (FSV Mainz 05), Kasper Schmeichel (Leicester City)
Fundaşi: Andreas Bjelland (Brentford FC), Andreas Christensen (Borussia Monchengladbach), Daniel Wass (Celta Vigo), Henrik Dalsgaard (Zulte Waregem), Jannik Vestergaard (Borussia Monchengladbach), Mathias Jorgensen (FC Copenhaga), Peter Ankersen (FC Copenhaga), Riza Durmisi (Real Betis), Simon Kjær (Fenerbahce)
Mijlocaşi: Christian Eriksen (Tottenham Hotspur), Jens Stryger Larsen (Austria Viena), Lasse Schone (AFC Ajax), Thomas Delaney (Werder Bremen), William Kvist Vitved (FC Copenhaga)
Atacanţi: Andreas Cornelius (FC Copenhaga), Martin C. Braithwaite (Toulouse FC), Nicolai Jørgensen (Feyenoord).
Pare un lot foarte solid, dar asta nu ne-a speriat pe noi nici când am jucat cu Olanda, Franţa, Italia sau Anglia.
Până la sfârşitul meciului de duminică ne rămân speranţele că, în sfârşit, vom vedea o echipă a României care să îşi dorească victoria şi să facă tot posibilul pentru a o obţine. Cu siguranță că va fi un meci spectaculos, greu pe alocuri, dar eu cred că la final România va învinge!
Las şi asta aici…aşa…în amintirea vremurilor de altădată. HAI ROMÂNIA!