Mașinuță cu pedale, asta mi-am dorit cînd eram mic. Îl vedeam pe unul, gras, cum de-abia încape în chestia aia metalică și-l uram cumva, copilărește, dar cu intensitate.
Grasul (îi vom spune în continuare așa, pentru că pe vremea aceea nu existau variante de-astea cu political correctness) făcea așa: fixa cu privirea traseul, care se compunea dintr-un mic trotuar de un juma de metru care înconjura o clădire pătrată. Apoi pretindea că el e șofer de autobuz și că are acolo, și acolo, și acolo, cîte o stație. Și zicea, cînd ajungea în stație: frînă, urmează stația de pe Marinescu, și imita cu gura frîna, și striga apoi „atenție la uși” și după aceea, tot cu gura, imita sunetul acela care înseamna că autobuzul ia viteză, apoi iar punea frînă, și tot așa, pînă la capătul liniei.
Distracția noastră preferată, a cîtorva dintre noi, desigur, era ca în fiecare stație în care oprea acest autobuz de conjunctură șoferul să primească, drept premiu, cîte o castană peste cap. Castană însemna atunci un fel de pumnișor strîns care lovea creștetul celuilalt copil doar cu articulația interfalangiană, într-un fel foarte dureros, practic.
Și ăsta, grasul (așa cum am stabilit că îi vom spune în continuare, pînă la final), odată că era un foarte bun șofer dar mai ales era un foarte bun încasator. De atîtea castane cîte primise în viața lui de șofer de autobuz se obișnuise atît de mult cu acest tip de tratament încît nici măcar nu mai protesta. Oprea în stație, lua castana, accelera și pleca.
De milioane de ori mi-am dorit să îl rog să mă lase să intru în carlinga aceea dar niciodată n-am făcut-o. Așa gîndeam, că n-are rost, pentru că într-o bună zi o să am și eu mașinuța mea cu pedale și-o să mă joc cu totul alt joc, nu ăsta de-a autobuzul, în care iei castane peste cap.
N-am mai auzit de băiatul ăsta, căruia o să îi spunem pentru ultima oară Grasul. Tot ce putem spera este ca să își fi urmat pasiunea nebună pentru autobuze.
Și dacă n-am mai auzit de el, putem completa cu informația că nici mașină-jucărie cu pedale n-am avut niciodată.
……………………………………………………………………………………………………………………………..
Mi-am amintit de toate astea fără motiv, dar trecîndu-mi prin față poza de mai sus.
………………………………………………………………………………………………………………………………..
Dar vă putem întreba, totuși: v-ați dorit ceva cînd erați mici, ceva ce n-ați primit niciodată?
