Nu știu de ce zîmbesc doi dintre noi.
Deși știam ce ne va aștepta, unii chiar avînd probleme fizice în urma jocului intens de săptămîna trecută, noi tot la locul faptei ne-am întors, precum criminalul. Și pentru că afară ne-am lămurit cum e cu canicula, am reexperimentat varianta indoor. Și ca să avem o problemă în plus, am jucat trei contra patru, adică horror.
Cei trei au fost Liviu, Radu și cu Muri iar noi în alcătuirea Rus, Tebu, Miclăuș și Blag.
Deși ăștia au jucat doar trei, ne-au scos baschetul din cap și ne-au administrat trei chiftele consecutive, doar pe alocuri reușind să le punem probleme. După un prim joc pierdut în care am crezut că îl vom folosi doar pentru a le vedea armele, ne-au mai bătut unul, așa că ne-am lămurit că n-avem șanse. Am mai încercat o dată, și ne-am lămurit de tot.
Am încercat toate variantele ca să-i facem să piardă și pe final ne-a reușit: am trecut eu la ei și l-au dat pe Muri în echipa de patru. Culmea, și atunci ar fi putut cîștiga, adversarii cîștigînd în prelungirile-prelungirilor, cu 16-14.
Cînd am contabilizat, a ieșit că am jucat o oră și jumătate, într-un aer cu greu respirabil și într-o formulă minimalistă datorită concediilor sau problemelor care i-au împiedicat pe alții să vină.
Apoi a fost probabil cea mai așteptată repriză a treia din tot sezonul, una în care s-au băut vreo 50 de ape minerale, aproape de tot stocul cafenelei în care ne-am…refugiat.
La repriza a treia știți cum e, mai pe bază de caterincă, dar parcă a fost mai ușor decît pe teren.
MVP-ul, trofeul, l-a luat Liviu, inepuizabil, ca de obicei.
