Marlene și Dinu Mititeanu nu se dezmint și își continuă obiceiul de a-și petrece Sărbătorile pe munte, ca de fiecare dată în ultimii ani. Și de data aceasta cei doi au fost protagoniștii unor povești ce merită citite, povești în care personajul principal a fost însă altcineva, și anume Muntele. Vă las să citiți întîmplările, așa cum le-am primit de la cei doi:
Motto-
„Dacă te prinde vremea rea în traseu și îl termini, e măiestrie. Dacă intri în traseu pe vreme rea, este prostie”.
(Un cățărător)
„Unii știți deja că de două decenii noi folosim și vacanțele de Sărbători pentru a merge la cei dragi: Munții. Nu suntem adepții mersului pe munte pe orice vreme, dar dacă ne prinde vremea proastă acolo, nu intrăm în panică. Prognozele erau „așa și așa”, deci nu „de speriat” ca nebulozitate, iar gerul se anunța moderat:-8 -10ᵒC
0peram să mai și vedem câte ceva, să mai facem și poze faine prin acel peisaj de „Alice în Țara Minunilor”, aflat mai ales la urcușul spre vf. Omului și pe Pietrele Roșii, unde brăduții-pinguini erau ca într-o țară de basm. Din păcate vremea în cele patru zile 23-26 decembrie pe cei 52 km pe Creasta Suhardului a fost un Crăciun „doi în unul”, un senviș”: două zile de coșmar între două zile faine.
Cine vrea doar foto: https://photos.app.goo.gl/oGLV
Am plecat din Cluj sâmbătă 23 decembrie la ora 6.05. Am ajuns la 9.45 în Vatra Dornei, la autogară, unde am lăsat-o pe Marlene cu bagajele pentru autobuzul Botoșani – Borșa de 11.15 care să ne ducă până la Casele Rotunda. Apoi m-am dus cu ALP cam 1 km până în parcarea de lângă restaurantul Vânătorul de pe dealul Runc, să-l las acolo „strategic”, pentru „finișul” turei preconizate.
În prima zi, am avut norocul să ne urcăm pe schiuri chiar de la debarcarea din bus, de lângă fostele cazărmi. Din Rotunda până aproape de vf. Cociorba ( 9,7 km) cerul a fost mai mult senin. Am făcut o scurtă pauză la cabana Croitor din Pasul Rotunda să-l salutăm pe cabanierul Liviu, vechi prieten al nostru și să bem un ceai. De la el am aflat o veste proastă, mai ales pentru bistrițeni: nu mai este deschis drumul până la cabana Vio, din „Valea Blaznei”, s-au retras proprietarii, era nerentabilă activitatea lor. Așadar și cei care vor să meargă la cabana Diana „a lui Dorel” unde am fost cu unii colegi de club în iarna trecută, ar trebui ca să urce per pedes cu bocancii sau pe schiuri din satul Șanț! Nici spre Pasul Rotunda drumul nu e bun momentan pentru autoturisme, urmele camioanelor sunt adânci în zăpadă.
Pe măsură ce urcam pe acea culme vântul era tot mai „turbat”: așa că am dorit să punem cortul într-un loc mai adăpostit de vânt, dincolo de vf. Cociorba. Eram pe el pe înserate și deja venise ceața. Așa că am fost obligați să coborâm ca melcii, pe întuneric și prin white-out. La un moment dat ne-am descălțat de schiuri, dar am dat de câteva zone de 4-5 m de zăpadă ff înghețată și pe acea pantă exista riscul să devenim bob-uri umane cu ținta… liziera pădurii.
În 24 – Ajunul Crăciunului – la fel și și 25, a fost o vreme cumplită: ceață foarte deasă, vânt cu rafale care ne aruncau „la pâmânt” când ne prindeau „pe picior greșit”. Cel mai nasol era că nu ne puteam alege cele mai bune zone de mers pe schiuri în urcare sau mai ales în coborâri, zăpada era cu scoici și valuri, care ne „ajutau” și ele dezechilibrările și căderile. Mersul în urcuș și contra vântului, devenea un cumplit efort fizic și mai ales psihic, înaintam în ritm „de melci”. Am făcut doar o poză-document pe top-ul masivului – vf. Omul, 1.937 m. În această a doua zi a turei am parcurs doar 8,7 km și a trebuit să montăm cortul într-o mică „scochină” de la începutul crestei Pietrele Roșii, de teamă să nu ne prindă noaptea pe panta de coborâre spre Șaua Diecilor, căci făcuserăm greșeala să nu ne luăm lopată pentru nivelarea locului de cort, ne trebuia deci unul cvasi orizontal să-l preparăm doar cu bocancii și schiurile.
În a treia zi – Ziua de Crăciun – am reușit să parcurgem 13,4 km, ajungând până deasupra Mănăstirii Recele. Pe traseu am făcut doar alte 3-4 poze-document pe lângă lungul gard – „zidul chinezesc” – de pe muntele Șveițaria. Mai apăruse soarele de câteva ori, la Lacul Icoana, dar până să scoatem aparatul foto din rucsac, ne-a învăluit iarăși ceața. La ora 16.15 la ieșirea din pădure, am montat cortul într-un loc fără vânt. Eram deciși ca dacă în ziua următoare nu se va schimba vremea în bine, să coborâm spre mănăstirea de la limita pădurii și apoi șase km pe drumul forestier spre satul Ciocănești, cum am mai făcut uneori. Dar nu ne surâdea ideea, căci știam că autobuzele nu circulă în zilele de Crăciun, că localnicii sunt mai toți cu băutura în cap iar cei care vor trece pe șoseaua Borșa-Vatra Dornei (unde îl lăsasem pe ALP) să nu ne ia din cauza schiurilor. Am pățit asta cândva după traseul Pasul Rotunda – vf. Ineu – vf. Gărgălau – Pasul Prislop: Am stat de la ora 14 până seara la „ia-ne nene” (vremea era blândă, era sfârșit de martie!) , apoi am pus cortul lângă fundația mănăstirii atunci în construcție și am așteptat autobuzul de dimineață!
Ultima zi a fost nu doar bună ca prima, ci chiar superbă! Dar numai ca vreme: cer senin și fără vânt sau vânt în limite rezonabile și doar în unele zone, mai ales în șei. În fine am putut folosi aparatul foto. Dar am avut parte de alt coșmar: să depășim zone de pădure răsturnată! Nu câțiva copaci peste drum pe care să-i putem ocoli pe deasupra sau pe dedesubt, cum am făcut prin pădurea dintre Șaua Diecilor și Lacul Icoana, ci întinse zone de suprafață de pădure răsturnată aflată pe versantul nordic al Oușorului!
Vremea bună din ultima zi, plus faptul că n-am mai avut multe și lungi urcușuri, ne-a ajutat să parcurgem 20,2 km, ultimii cam 2,5 km cu schiurile în spate și la frontale până unde ne aștepta cu stoicism dragul nostru Duster.
Sfârșitul turei mi-a amintit de fraza din motto. Așa că n-am dat dovadă de prostie, ci de măiestrie)
Dar dacă vă uitați la foto, veți putea spune că am avut un Crăciun ca-n povești! Și așa spunem și noi: dificultățile se estompează, amintirile frumoase se păstrează!
Vom pleca în curând pentru alte patru zile, de data asta în Parâng. Vremea se anunță cam cum a fost în Suhard. Dar suntem vaccinați)
Acolo, pe munte și mai ales acasă, sub diferite modalități am primit multe mesaje cu urări de Sărbători. Vă mulțumim aici tuturor, cu scuze că nu putem s-o facem fiecăruia în parte și să vă urăm și noi împlinirea tuturor dorințelor”.
La Mulți Ani și La Mulți Munți!
Dinu și Marlene
