N-am vrut să vă aglomerez cu informația asta, știu că altele sunt pe agenda zilei, dar la cererea telespectatorilor care au aflat deja că bradul meu de Crăciun a fost eliberat trebuia să fac această mărturisire.
Pentru prima dată în carieră am luat un brad din ăla care-i înfipt în pămînt în locul unuia tăiat. Costă cam cît o șampanie Moet de clasă medie, dar să fim serioși, de cîte ori bem noi șampanie din asta simandicoasă ca să facem diferența dintre mirosul ei și mirosul de brad…De tura asta am ales mirosul de brad băgat în pămînt.
Și, cu destul de multă întîrziere, ar spune specialiștii, la sfîrșitul săptămînii trecute l-am plantat în fața blocului.
Operațiunea a fost monitorizată atent de către destui privitori, unii circumspecți în legătură cu prezența mea în acel loc, unde nu am fost niciodată pînă acum. Probabil credeau că vreau să iau de acolo bradul, nu să îl plantez…
Acum, consultînd alți specialiști, cică urmează perioada de foc: pomii ăștia stagnează pe perioada iernii (nu știu ce înseamnă) și cică numai în martie te prinzi dacă bradul ăsta ține sau nu. Adică s-ar putea să nu-i priască transplantul ăsta.
Oricum, să știți că îmi ocupă mult timp privitul la el.
Îi înțeleg de-abia acum pe cei care se laudă că au plantat la viața lor un pom.
Așa e.
E un sentiment foarte plăcut.