A devenit deja tradiție ca firma de echipament Northfinder să facă prezentările colecțiilor pentru toamna aceasta și pentru primăvara din 2018 acum, la început de februarie.
După ce această colecție FW2018/2019 a fost prezentată pentru partenerii din România acum două zile la București, la Ramada Plaza, azi a fost prezentată și la Cluj, la The Office Conference Centre, într-un spațiu generos și select.
Adrian Cosma și partenerul slovac al brandului, Ludovit Sestak, au fost plini de solicitudine și foarte generoși cu explicațiile pentru toți partenerii interesați din cale afară de aceste creații ce sunt din ce în ce mai apreciate în România.
Ca de obicei în ultimii ani Northfinder a pregătit o multitudine de materiale promoționale (cataloage, flyere, bannere, roll-up-uri, secțiuni video) și tot ca de obicei nimeni nu a plecat nelămurit de la fața locului, cei doi mai sus pomeniți avînd explicații pertinente și folositoare pentru distribuitorii brandului dar și pentru vizitatorii ocazionali.
Să nu uităm că există peste 5 milioane de oameni din zona Carpaților, Balcanilor și a Alpilor care utilizează echipamente Northfinder iar în România deja acestea au tot mai mulți fani.
La fața locului l-am întîlnit și pe Titus Crăciun, cel care împreună cu Vasile Cipcigan a urcat echipat în Northfinder pe Manaslu, acolo unde doar 297 de oameni din lume au reușit să ajungă. Chiar dacă doar Cipcigan a ajuns la cei 8.156 de metri, jurnalistul Titus Crăciun s-a ținut tare de tot pînă la 6.400 de metri, ceea ce mie mi se pare fabulos.
Am întîlnit-o și pe marea atletă Mihaela Botezan, cea care a participat, sponsorizată cu echipament Northfinder la ”Maratonul Olimpului”.
Pentru cei interesați de colecție, o puteți vedea pe site-ul https://northfinder.com/ro și pe pagina lor de facebook.