
Nora Cucu, una dintre fotografiile la care ține foarte mult. În liniște, în armonie cu natura și desigur cu chitara…
Nora Cucu este medic. Eu așa am și cunoscut-o, ca medic oficial desemnat la una dintre întîlnirile de Cupa Davis de acum cîțiva ani.
Dar Nora Cucu este, așa cum erau toți medicii de odinioară și așa cum o bună parte a lor respectă această regulă nescrisă și azi, o iubitoare a artelor.
Mai mult, știu că nu doar admiră artele ci are talent în domeniu, despre cel muzical avînd chiar… indicii serioase.
Nu știam însă că scrie.
Aveam însă să aflu, poate chiar înaintea altora, atunci cînd se prea poate să fi fost primul căruia i-a trimis un text despre Simona Halep.
Țin minte că i-am spus că merită să-l publice. Și la fel de bine țin minte c-a și făcut-o, pe pagina ei de facebook.
Iar acum aflu că acela, dar și altele, care au fost scrise în legătură cu ieșirile ei și ale celorlalți autori în Grecia, vor vedea lumina tiparului la o editură despre care am o părere foarte bună, Bybliotek.
Și uite-așa, alături de un grup de autori consacrați, adevărați profesioniști în domeniu, Nora Cucu se află foarte aproape de debutul său literar. Sunt sigur că debutul va coincide cu un succes dar și că autoarea va „recidiva”.
Am provocat-o pe Nora să-mi spună, în avanpremieră, ce simte în legătură cu acest lucru. Și mi-a spus: “Pentru mine cartea e o premieră absolută și o provocare serioasă. Nu e ușor să scrii alături de doi profesori universitari la litere, al treilea profesor universitar la medicină și un medic care scrie de multă vreme articole în Dilema. Însă dragostea față de Grecia și prietenia care ne leagă pe toți a învins teama. Această fereastră magică ai deschis-o tu înaintea lor, prin provocarea pe care mi-ai făcut-o cînd mi-ai cerut să scriu despre tenis și despre Simona Halep, un subiect atît de drag mie. Scrisul despre Grecia a fost o adevărată plăcere, o ocazie de a lustrui de praf amintirile unor mici întîmplări din niște locuri foarte frumoase. ”
Vă invit așadar la rîndul meu să-i fiți alături ei și celorlalți autori ai acestei lucrări marți, 29 mai, la ora 18, la Casa TIFF.