Personal am așteptat cu sufletul la gură reîntîlnirea cu pmob-iștii mei baschetbaliști, pentru că am lipsit la 4 întîlniri consecutive. Am fost recompensat cu vîrf și îndesat, cei 10 desemîndu-mă MVP…
Cu satisfacție pot spune că am făcut din nou echipele. Și tot din nou l-am lăsat pe Mihai Lăpușan să-i fie mai greu, el jucînd în echipa de 5.
La ei au fost așa: Lăpușan, Silviu, David, Miclăuș și Alex.
La noi, așa: Liviu, eu, Simu, Chertes, Rus și Lemnaru.
Acum povestea meciurilor:
● primul, noi. Oarecum surprinzător, cu revenire de pe la 3-7, victorie însă.
● al doilea, ei. Mai clar decît noi.
● al treilea iarăși ei. Și mai clar.
● al patrulea, nu se știe cum, prin ce resorturi, dar am avut tăria de a-l lua noi, deși fizic eram cam sub ei.
Momentul cheie: a plecat înainte de meciul decisiv Liviu, la o întîlnire pe care nu o putea rata, ceva legat de un concurs de karate al fiului său.
Și-atunci am zis că vom pierde. Adică asta am spus ca să audă ei. Dar în sinea noastră speram la altceva.
Și uite-așa, cu o importantă doză de noroc, pentru că am fost conduși cu 10-9, am întors. Am egalat la 10 și-apoi Florin Chertes a avut aruncarea vieții: coș de două puncte, coș decisiv cu care am închis partida, 12-10 pentru noi.
Apoi m-au ales MVP, după cum spuneam, un premiu pe care îl primim cei care suntem pe locul al doilea, după Lăpușan. Bine și așa, nu se poate spune că nu-ți pică bine cînd ieși MVP.
La cafea, ca de obicei, la 4 Champions. Și, ca de obicei, poveștile au ținut cam tot atît cît au durat cele 5 partide de pe teren. Și tot ca de obicei, vedetele au ieșit la rampă una cîte una. Remarcații zilei se prea poate să fi fost copilul Maier și, foarte aproape, Lăpușan. Dar și ceilalțit s-au ridicat la înălțimea momentului, inclusiv domnul Tebu intrînd prin telefon în emisiune, fiind pus chiar pe speaker.
