A fost o reîntîlnire perfectă azi cu marea masă a pmob-iștilor, după ce timp de cîteva săptămîni prezența nu a fost atît de numeroasă. Acum am fost 10, dar cel mai important moment a fost cel al revenirii lui Tebu pe teren după ce i-a expirat suspendarea de 3 luni.
Rus a revenit din vacanță și ne-a umilit cu bronzul lui de vedetă, de aceea nici nu l-am băgat în poza de final.
Magdaș a revenit din țările calde și el (adică din București), l-am și luat de la Opera Maghiară, pentru că el nu umblă niciodată singur (după cum și scrie pe tricoul lui).
Silviu, dar mai bine să nu spunem ce știm despre Silviu…, important e că a revenit cu multe coșuri.
Am revenit și eu, printre altele, cu destul chef și m-am afirmat ca…teoretician și tactician. Că de alergat l-am lăsat pe Ciucă să alerge.
Bine, copilul Maier a fost din nou în formă, dar peste toți a fost Lăpușan, care a și fost desemnat MVP.
A, și scorul, da?
5-2 pentru ei la meciuri. Adică pentru Lăpușan, Maier, Magdaș, Simu și Rus.
Bravo lor. Ne-a fost ciudă, dar ne-a trecut la repriza a treia, pe care am cîștigat-o detașat.