„În perioada comunismului posesia unei roți de olar era considerată infracțiune, iar mulți olari au fost nevoiți să renunțe la acest meșteșug sau să-l practice pe ascuns”, asta citisem pregătindu-mi vizita la Marginea, celebra comună, cea vestită pentru ceramica ei neagră.
Și mai citisem că această ceramică este unică în Europa.
Ce nu văzusem și nu-mi imaginasem niciodată aveam să constat la fața locului.
Șase autocare și alte cîteva microbuze au oprit în cele aproape două ore cît ne-am făcut și noi de lucru pe-acolo. Grupuri de străini dar și de elevi români au poposit la Marginea, la acest mic atelier unde trei adevărați artiști modelau lutul acela ce avea mai apoi să devină ceramică neagră, după un procedeu de ardere știut doar de ei.
Micuțul atelier e plin de viață: cei trei nu doar că lucrează încontinuu dar își fac timp, cu calm, să explice și vizitatorilor ce și cum stă treaba cu acest meșteșug. Ba, dacă prinzi un moment ceva mai puțin aglomerat, poți să treci chiar tu la „aparat” și să încerci să scoți cu mîinile tale o…lucrare.
Am văzut zeci de tineri filmînd și urcînd pe internet filmulețele cu derularea acestui adevărat proces tehnologic, ceea ce mi s-a părut cu adevărat o bună propagandă făcută acestei arte populare.
Iar dincolo, la doi pași adică, se cumpărau în draci aceste produse. Aproape că nu era om care să nu iasă de acolo cu o amintire.
Pe scurt, într-un sat din România, în fiecare zi probabil, mii de turiști sau curioși de ocazie intră nu doar în atelier și în magazin ci în cotact cu arta adevărată, veritabilă.
Și asta nu-i puțin lucru.
