Azi a fost ca niciodată. Sau poate că a fost ca întotdeauna. Sau poate că nu…
A fost o zi care a început așa, dacă nu vă puteți imagina:
-ajungem cu Tebu la sală. Vine Liviu spre noi, ne strîngem mîinile. Vine Lăpușan, ne bucurăm că ne întîlnim. Facem un pic de caterincă, rîdem cu toții.
Facem echipele: eu sunt orientat, ca de obicei, și iau echipa de 5: cu mine, Tebu, Kineto, Todea și Silviu. Dincolo rămîn Lăpușan, Chertes, Miclăuș și copilul Maier.
E greu primul meci.
Dar îl cîștigăm, deși au avut 10-5
E greu meciul 2, dar îl cîștigăm, deși au avut 11-9.
E greu meciul trei, deja nu îmi mai amintesc cum a fost, dar l-am cîștigat.
Apoi s-a pus Lăpușan în acțiune: a făcut minuni, practic, dar cu asta noi suntem obișnuiți. Și așa s-a ajuns la 3-2 pentru noi.
Practic am avut atunci o intervenție. Eu. Adică le-am spus alor mei ce și cum. Și ce și cum s-a transformat în 4-2 pentru noi la meciuri, așa că am învins.
Bine, Lăpușan a suferit un pic, dar așa și trebuie: cel mai bun trebuie să sufere un pic…
Liviu a fost MVP, clar (adică no, cel mai bun după Lăpușan), am mers la Winners, ne-am împrietenit la loc, a venit și Daniela Maier, practic a fost ca întotdeauna: foarte bine!
