Szabolcs Lenart este matematician, asta e clar. Dar pentru o zi este cronicar, așa s-a stabilit la tragerea la sorți efectuată astăzi la Ostrava. Pentru că și-a dorit de multă vreme să vadă un meci de tenis în afara țării a trebuit să plătească și „prețul”, adică să scrie două vorbe despre drum și despre destinație. Să vedem:
„Drumul spre Ostrava înseamnă pentru mine deplasarea la primul meci de tenis urmărit în afara Clujului. Și trebuie să recunosc că așteptam cu mult entuziasm încă de la sfârșitul lunii decembrie acest drum.
În prima zi a deplasării ne-am propus să ajungem până la Budapesta, nu mai departe. Asta ca să nu obosim dar și pentru un prim popas, moment al drumului la fel de interesant ca și destinația. Am pornit la o oră matinală, s-avem timp de ieșit și după-masa. Am ieșit din țară un pic mai altfel, pe traseul Zalău – Șimleul Silvaniei – Marghita – Valea lui Mhai, după care ne-am îndreptat spre Debrecen (din nou…surprinzător). Debrecen e al doilea cel mai mare oraș din Ungaria. Și cu toate astea am găsit în două minute o parcare, chiar în centru.
Biserica fără turn, Debrecen
Am oprit pentru…alimentarea pasagerilor. Și-am descoperit un mic fenomen, fiind ora prînzului: toată suflarea orașului, parcă, era în căutarea meniului zilei, mai multe restaurante din centru ocupîndu-se aproape exclusiv de asta. Fie că fugeau o jumătate de oră de la job să își umple sufertașele fie mîncau chiar acolo, în restaurant. Dar fenomentul părea unul generalizat.
Mâncarea a fost foarte bună, la un preț foarte decent, adică apoximativ 15 lei, nu mai mult. Pentru dezmorțire am făcut o mică plimbare în care am descoperit frumusețea centrului orașului. Ne-am uitat cu atenție la tot ce este acolo– de la biserici și clădiri istorice, la cafenele și restaurante – inclusiv un om al străzii ne-a atras atenția datorită țigărilor parfumate pe care de obicei le vezi la o altă categorie de oameni (tigari de foi cu miros de cireș…). Plus o biserică fără turn, cu o istorie interesantă, care spune că turnul ar fi ars, apoi ar fi fost luat de vînt și n-ar mai fi fost reconstruit, asta făcînd din această biserică un punct suplimentar de atracție.
Spre Budapesta, apoi.
Cu ajutorul aplicațiilor de pe telefon și a GPS-ului am găsit ușor traseul optim către hotel. Asta și pentru că am făcut o…medie între ce spunea unul și ce spunea altul dintre aparate.
Seara ne-am propus să facem o mică plimbare prin oraș. Și-a fost mare pînă la urmă, adică 20.000 de pași ce au totalizat 12 kilometri. Ne-am plimbat pe strada Bocskai care ne-a dus la podul Petofi, o stradă plină de clădiri interesante, localuri pline de tineri (poate majoritatea studenți), magazine. Ajunși la pod, și văzând frumusețea orașului, am decis să prelungim plimbarea – am mers pe lângă Dunăre, admirând fluviul în dreapta noastră iar clădirile Universității Tehnice din Budapesta pe stânga. Am ajuns până la următorul pod – Podul Libertății, unde am admirat impozanta clădire a hotelului Gellert și… eleganța portarului. De aici ne-am întors, și după o scurtă oprire la un mall am ajuns înapoi la hotel.
Ziua următoare am continuat drumul spre Ostrava, un oraș despre care auzisem că are cam același număr de locuitori precum Clujul. Am trecut pe lângă Bratislava, unde am putut admira pentru câteva secunde Dunărea și castelul – o panoramă frumoasă pe care rar o întâlnești văzută de pe o autostradă. În Slovacia am oprit o singură dată la o benzinărie. Destul însă pentru o discuție interesantă cu casiera de la care am luat vigneta pentru Cehia: ea vorbea doar în slovacă, limbă din care nu înțelegeam nimic, iar eu în engleză încercam să mă fac înțeles, limbă din care de data asta doamna era cea care nu pricepea nimic.
Dar avem vigineta.
Am continuat drumul, am realizat că suntem în Cehia doar când am ajuns în Brno, pentru că nu există practic nici o delimitare evidentă între cele două țări. De acolo am continuat drumul spre Nord-Est încă aproximativ o oră și am ajuns în Ostrava.
În Ostrava parcă am fi ales traseul special, ar spune unii. Asta pentru că în drum spre hotel am trecut pe lângă sala de sport care găzduiește meciul de Fed Cup Cehia – România, sală pe care ne propusesem să o identificăm mai tîrziu, nu chiar…din prima.
Am trecut și pe lângă fosta mină – element definitoriu al istoriei orașului.
Acum de-abia aștept meciurile.
Și dacă mă mai lasă mai scriu și altceva zilele viitoare, cine știe…”
Szabolcs Lenart este absolvent al Facultății de Matematică și Informatică Cluj și programator la Bitdefender
