„Am scris-o mic, o s-o citiți ușor”, asta ca să ne jucăm un pic cu un vers arghezian. Cartea aceasta e scrisă din prietenie. Și cu prietenie.
N-ar trebui să-i spunem carte. Mai bine i-am spune altfel. Ne-am tot gîndit ce nume i s-ar potrivi mai bine dar încă n-am găsit unul. Apoi, dacă am zice că e o reconstituire a unor vremuri ce nu se pot întoarce ar fi cam sec. Și banal.
Așa că e mai bine să decideți voi ceea ce se deslușește ușor sau ceea ce e spus printre rînduri. Iar eu n-aș vrea să fiu nimic mai mult decît cel ce-a pus pe hîrtie cuvintele amicului meu frizer.
Poveștile acestea dulci-amare mi-ar plăcea să fie respuse, după ce vor fi citite. De unul, de altul, de cît mai mulți…
Să le schimbe dacă vor, să le adauge farmec cei ce au har, să facă ce vor cu ele dar mi-ar plăcea să nu se piardă. Lumea lui Ioji ar fi frumos să rămînă vie cît mai mult.
Poate nu-i nu știu ce toată această întîmplare, dar e ceva ce te face să zîmbești, să trăiești.
Acuma să vă spun că au muncit cu cap niște oameni la asta.
Emil Moldovan a fost editorul cărții. Cum cu el ne știm prea bine, adică ne-am prea împrietenit de-a lungul timpului, a și tras de timp cum se cuvine. Dar pînă la urmă m-a mulțumit pe deplin felul în care a ieșit cartea, de unde reiese clar că a făcut o treabă excelentă. Înseamnă că a știut el ce face, puteți apela și voi la serviciile lui de editor, e bun.
Kinga Benedek mi-a făcut corectura. Și nu e muncă ușoară să corectezi o limbă nouă, pentru că, veți vedea, sunt cuvinte într-o româno-maghiară originală pe alocuri.
Roxana Adela Patrasciuc a fost art directorul acestei lucrări magice. Adică a fost la rîndul ei la înălțime, din moment ce tot lăudăm povestea asta, nu? Și numai noi doi știm cît am bătut-o la cap…
Doru Abrudan e boss-ul Editurii Colorama, fondatorul ei, așa că e clar că sunt de bine cuvintele despre el, mai ales că între noi nu e doar această poveste ci multe alte povești ce se derulează de ani buni. Și încă n-am reușit să ne certăm, ba dimpotrivă, ne înțelegem în foarte multe privințe. Și-n mod clar în această privință, a scoaterii la lumină a unei istorii care altfel s-ar fi pierdut. Editura Colorama, iată, îmi scoate a doua carte, după Supercampionii Clujului.
Lucian Andrei, directorul Editurii Colorama, căruia îi ofer simbolic un premiu pentru răbdare, tact și diplomație. Pentru că eu nu-s un om cu care să te poți înțelege ușor. Or Lucian a știut el să facă astfel încît să pară că ne înțelegem ușor…
Virgil Dobîrtă, Gipanul, a făcut niște ilustrații mortale, de la copertă pînă la cele de interior. Pictor cu ștaif, prieten pe care te poți baza, nici bani n-a vrut pentru asta, deși nu i-am oferit. Fără el cartea ar fi arătat sec. De fapt n-ar fi arătat nicicum. Poate nici n-ar fi apărut. Venindu-mi ideea să îl solicit s-a făcut lumină și în ceea ce privește calitatea textelor, pentru că era nevoie să se ridice la înălțimea ilustrațiilor.
Dragoș Pop, suflet de om, cel ce-a și citit cartea înainte să-mi scrie prefața, lucru rar și cu atît mai de apreciat. Actor de actor, omul ăsta vine și-ți sare în ajutor exact cînd ai nevoie. Și de un asemenea om aveam eu nevoie, asta e clar.
Pal Jozsef Francisc, adică Ioji, adică povestitorul. Adică personajul. Adică tot farmecul acestei cărți.
Ar mai fi niște oameni pe care nu-i pomenesc aici dar pe care-i voi ține minte mereu. Prieteni care mi-au deschis mintea, m-au încurajat să scriu poveștile acestea și m-au ajutat. Le mulțumesc în egală măsură.
Hai, aștept să ajungă la voi cartea, că voi m-ați bătut la cap să o scriu, nu?
1 comment
surpriza zilei, pe care o asteptasem fara sa stiu si care a facut ca soarele sa straluceasca mai puternic