V-ați prins. Dacă în La Medeleni personajul feminin era Olguța, dincoace acesta este Deborah. Cea care mi-a scris, scurt, acum cîteva zile, că tot plănuisem noi o întrevedere în trei mult amînată: „Hat Ovi, eu sunt prin preajmă pînă miercuri la amiază, vezi ce faci”!
Ca să introducem personajul feminin, pentru că pe Mugur l-am mai prezentat și eu și alții, cităm:
Deborah Faoro s-a născut în Vigevano, Italia din mamă libaneză și tată italian. A studiat Facultatea de Etnologie în România, a fost Manager de proiect la „Sibiu Jazz Festival”, se ocupă de dresaj canin la „Faoro Sport Dogs”. Este de asemenea implicată în proiectul „Caii pot ajuta copiii cu autism” și trage cu arcul la centrul de echitație „Zorabia”. (elitaromâniei.ro, autor Ramona Sandrina).
Și, pentru conformitate, lăsăm și linkul, o lectură ce sigur că vă va lămuri în ceea ce privește plurivalența personajului nostru feminin, aici.
Noi, în varianta de trei, ne-am întîlnit să bem o cafea, practic.
Și n-am vorbit nimic despre activitățile profesioanale, care or mai fi ele.
Am vorbit despre noi. Despre ce mai facem și despre ce ne place.
Ei cică se mai uită la filmul Săgeata Căpitanului Ion, ascultă jazz iar Mugur chiar ne-a exemplificat care-i versiunea lui în ceea ce privește acest stil muzical. Imediat după exemplificare am rîs foarte bine.
Deborah îl bate la cap să iasă cu caii, el s-ar odihni un pic. În varianta prezentată pe marginea subiectului, rezultatul a fost că am rîs din nou.
Am mai băut din cafea, am mai tras cu ochiul la pisica fenomenală a lui Mugur, exemplar de colecție am putea spune.
Bine, cu cîinii lui Mugur deja m-am împrietenit, deși dacă-i vezi cît sînt de mari, de impunători și de serioși, te cam ia cu fiori.
Cu cîinii ei nu mi-a fost chiar comod. I-a adus pentru o secundă, cît să mă vadă și să nu mă mai latre, după care i-a dus acolo de unde au venit…
Deborah a primit un tricou cu semnătura Simonei Halep, în original, am făcut o poză cu el.
Am mai băut din cafea, am mai sporovăit. Deasupra mesei din bucătărie sunt vase și mirodenii, ierburi și ceaiuri. Mugur vorbește, noi ascultăm, ne imităm unul pe celălalt și rîdem din nou.
Deborah hotărăște că e momentul să facem două trei poze.
Începe acțiunea Mugur, nu ies pozele ca lumea. Intru eu în rol, nimic mai interesant. În cele din urmă rezolvă Deborah și această problemă, știe ea nu știu ce și nu știu cum să le editeze și așa că putem să vi le arătăm cît de cît…
Mă uit la ceas, e timpul să plec. Am stat o oră, să zicem.
Dacă ar fi să ne întrebăm de ce-am fost și ce-am făcut la Mugureni, am putea sintetiza: am fost pentru că m-au invitat, am stat în povești, am băut o cafea excelentă și am rîs bine. Am tras în piept aerul curat, am văzut caii, cîinii și pisicile lui Mugur, ne-am privit în ochi și ne-a tihnit.
O oră nu-i mult să petreci așa, face bine omului.
Și pentru că ne-am învîrtit în jurul personajului feminin, seara am citit și ceva din ceea ce scrie Deborah, că tot am vorbit de plurivalența ei. Să vă arărăm, zic:
„Am scris pe porți, pe străzi și trotuare.
Am scris pe cer, pe stele și felinare
și-am scris pe vânt și ploaie,
Pe zăpezi și noroaie.
Treceau oamenii grâbiți,
Țineau umbrele și purtau pălării.
Nimeni niciodată nu s-a oprit
Niciun surăs nu au dăruit.
La ce bun atâta scris?
Am aruncat cuvântul
și m-am apucat de zămbit”.
Puteți vedea mai multe din ce scrie Deborah aici.
