O ușoară discuție despre sinceritate, chiar și tangentă la acest subiect, îți poate deschide calea spre un mic exercițiu.
V-ați întrebat cum stă treaba cu sinceritatea? La ce e bună? Ce strică? Ce repară? E bine să spui cuiva verde-n față ce gîndești sau e greșit?
Suntem în stare să fim sinceri? E „cool” să fii sincer?
Și dacă reușim să fim sinceri suntem mai apoi mulțumiți?
Dacă ar fi să ne aducem aminte ce auzim în jurul nostru, legat de subiect, cam asta auzim:
-Auzi, aș vrea să îmi spui ceva, dar doar dacă ești sincer.
Sau:
-Sincer? Nu știu ce să spun.
Sau:
-Îți spun cu mare sinceritate, greșești.
Tema e controversată, dintotdeauna, așa că nu o să ajungem noi la o concluzie, asta e cert. Dar vă putem întreba ce credeți voi despre acest subiect.
Sunteți sinceri, în general?
Ca să vă dăm un pic de gîndit, cît să nu vă grăbiți cu răspunsul, vă arătăm ce-au spus unii oameni foarte deștepți despre acest subiect:
„Sinceritatea este forma cea mai îndrăzneaţă a curajului.” —William Somerset Maugham
„Sinceritatea prea multă poate să fie și obrăznicie.” — George Călinescu
„Este foarte periculos să fii sincer, în condițiile în care nu ești prost.” —George Bernard Shaw
“Sinceritatea este cea mai bună diplomaţie pentru că ne provoacă teamă”. (Ivan Turgheniev).
Și, puțin mai amplu, Mircea Eliade:
„Mi se pare că foarte mulţi oameni îşi fac despre sinceritate o idee atît de puţin clară, încît ajunge mai degrabă o superstiţie. Se spune: a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a nu măslui nimic, a te deschide de tot. Exact; dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu „cînd nu ascunzi nimic” celuilalt – ci cînd nu ascunzi ceea ce se aşteaptă de la tine să nu ascunzi. Este paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta se verifică nu prin tine, ci prin celălalt. Eşti sincer numai cînd spui ceea ce vrea şi ceea ce se aşteaptă altul de la tine să spui”.(Mircea Eliade).
Așadar: ce spuneți voi despre sinceritate, cum vă raportați la acest subiect?
