În Centrul Vechi mai toate casele îți trag cu ochiul. Adică simți privirile acelor ochi figurați pe acoperișuri. Te urmăresc, te spionează dulce, te emoționează și te însoțesc de-a lungul unei plimbări ce n-ai vrea să se termine niciodată.
Într-un cerc pe care poți să-l tai de cîte ori vrei și-n orice direcție, doar să nu ieși din el, găsești mereu imagini minunate ce te mîngîie pe dinăuntru și pe dinafară.
La Teatrul Gong în curte răsună muzici. Tragi cu ochiul, cu urechea, soarele încă te-alintă. Poți sta pe o piatră, poți sta în picioare, poți asculta cu mintea și te poți răsfăța un pic, că n-o fi foc. Adică nu trece timpul degeaba…
În fața Muzeului Brukenthal rămîi cu gura deschisă: Great artists of the world. Adică expoziție. Adică Picasso, Chagall, Dali, Toulouse Lautrec, Renoir…
Și intri. Și-așa și e, vezi niște lucrări la care nici cu gîndul nu gîndeai că-ți vor fi oferite pe tavă tocmai la Sibiu.
Dacă tot ai ieșit, poate vrei un pahar de vin rece. Pe stradă, cum ar veni. Pe un colț de stradă, mai precis. Cam ca la Paris. Da, există și colțul acesta de stradă la Sibiu. Totul e, așa cum s-a mai spus, să nu ieși din cercul acela din Centrul Vechi.
Și porți găsești la Sibiu. Poți să le privești, poți să le treci pragul sau poți să le deschizi pe ale tale ca să intre toată căldura din interiorul acelor curți fascinante.
Vrei o cafea? Ai obosit? Ce fel de cafea vrei?
Găsești terase unde nici nu te gîndești c-ar putea fi amplasate: sub scări, după colțuri, în plină stradă, fără să fii perturbat de muzici asurzitoare. Cît să poți sorbi din ceașcă și din razele acestea ale unui soare atît de încăpățînat să mai rămînă cu tine de-a lungul întregii tale plimbări.
Unde mai vrei să mergi?
Nicăieri?
Avem și nicăieri. Adică pe o bancă. Totul e să stai liniștit și să urmărești pașii celor care încă nu au obosit. Și care, precum ai tăi de dinainte de a fi obosit, explorează un oraș fermecător.
Te vei întoarce la Sibiu.
Așa să știi.
Niciodată nu vei fi singur la Sibiu. Orașul te va însoți mereu.