Viața m-a adus, din întîmplare, în fericita ipostază de a-l vedea de aproape pe filosoful Constantin Noica. O întîmplare care m-a făcut mai apoi curios să aflu mai multe despre domnia sa și, în plus, să îmi determine decisiv dragostea pentru Păltiniș.
Cu atît mai mult am rămas impresionat zilele trecute cînd, tot dintr-o întîmplare, am putut urca în cămăruța în care a fost exilat, la Păltiniș.
Imediat ce-am intrat mi-am amintit de cuvintele sale nepereche în legătură cu prezența sa în acest loc: “Oricine nu stă în Păltiniș trebuie să se simtă în exil”…, atît de mult a iubit Constantin Noica Păltinișul.
Vila 12, așa îi spunea locului în care această cămăruță de 8 metri pătrați i-a ținut de urît filosofului pînă la decesul său, în 1987.
Pentru un om care a trecut peste o condamnare de 25 de ani de muncă silnică (din care a executat 6) într-adevăr că Păltinișul a reprezentat un exil dulce, asta în pofida acestui nedrept încadrament de 8 metri pătrați…
Paltonul, bascul, bastonul, curierul, patul, cărțile erau acolo și-acum. Doar domnul Constantin Noica lipsea, desi prezența sa o puteam simți ca odinioară, cînd am avut fericita ocazia de a mai intra o dată în acestă odaie.
Imaginea acestei cămăruțe îmi va rămîne întipărită multă vreme în minte. Cu mii de gînduri despre nedreptatea care i s-a făcut dar și ca o mostră de demnitate din partea filosofului, care a reușit nu doar să supraviețuiască aici dar mai ales să creeze și să formeze oameni.
Cum tocmai urcasem la mormîntul său, la schit, parcă vizita aceasta neașteptată în cămăruța de 8 metri pătrați a împlinit o zi în care pînă și pașii domniei sale, întotdeauna egali, se “vedeau” undeva, în zare, pe alei.
