Am început să alerg în pandemie. Ca să fac ceva contra ei. Înverșunat sau aplicat, nu contează. Dar odată cu acest episod am avut un „sprijin”, mereu, în privirea caldă a unui om care era mereu acolo, dimineața, pe stadion. Și nu ca mine, fără treabă, ci ca el, cu treabă și extrem de serios, de meticulos. Era nu doar o apariție, ci o prezență. Îl simțeai că e acolo trup și suflet.
Parcă vorbea cu iarba. O măsura. Din priviri, dar și cu sfori întinse după reguli doar de el știute. Apăsa cu pașii porțiuni din terenul de pe Cluj Arena după care parcă le lăsa să se odihnească, să le poată „vorbi” în liniște.
Era o imagine a maximei solitudini. Un om privind un gazon, parcă în căutarea unor răspunsuri care ar fi putut veni de-acolo, din iarbă.
Ne zămbeam. Adică mai mult el. Că mie nu îmi iese întotdeauna zîmbetul.
Iar azi ne-am vorbit.
Și-am aflat lucruri extraordinare despre un om care, deși sunt departe de a-l cunoaște, pare a fi extraordinar.
E vorba despre Vlad Marcu, licențiat în Horticultură. E ceea ce se cheamă un headgreenkeeper. Acum e șeful echipei care se ocupă de întreținerea gazonului de la Cluj Arena și lucrează pentru Eco Garden Center, o firmă cunoscută, despre care puteți afla și singuri că face treabă bună.
Vlad Marcu, omul ăsta, a reușit să lucreze în Suedia timp de 4 ani la diferite terenuri de golf, apoi a lucrat în țară la Theodora Golf Club pentru ca acum să facă o treabă excelentă cu gazonul de pe Cluj Arena.
Acum Vlad are 16 oameni din Nepal cu care lucrează la teren. E bine, zice el, îl ascultă.
Și-mi spune că gazonul de fotbal are specificități. Pe care el le știe ca nimeni altul: adică terenul să fie perfect plan, mingea să nu sară nici prea tare nici prea puțin, să fie mereu retușat după ce se joacă pe el, să îl îngrijești iubindu-l și să-l iubești îngrijindu-l.
Vlad e modest, așa cum sunt oamenii adevărați. Nu face paradă de munca lui dar știe să spună că asta, munca lui, l-a salvat. L-a salvat în momentul în care nu știa pe ce drum să apuce după terminarea facultății și îl salvează și acum, de monotonie. Pentru că acolo, față în față cu gazonul de fotbal, se întîmplă mereu și mereu ceva nou.
Nouă ni se pare un dreptunghi verde, lui Vlad i se pare un teren cu suflet.
Și uite-așa, am înțeles și noi cum un om poate să dea din sufletul lui unui dreptunghi verde.
1 comment
Bravo Vlăduț !!!