Am urmărit de multă vreme această jucătoare care, iată, ajunge în premieră în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam acum, la Australian Open.
Su-Wei Hsieh are 35 de ani. Reprezintă Taipei.
A cîștigat doar 3 turnee în cariera sa și cu toate acestea este și acum în prima sută de jucătoare, aflîndu-se acum pe 71 (după ce maximum a fost pe locul 23, în anul 2013). Mai bine zis pe 49, după aceste minuni pe care le-a reușit la Australian Open 2021. În schimb a excelat la dublu, acolo unde are 28 de turnee cîștigate.
Chiar și în fața Simonei Halep această Hsieh are o victorie uimitoare, în 2018, la Wimbledon, chiar în anul în care Simona venea cu ascendentul victoriei din finala de la Roland Garros. Un meci cîștigat de jucătoarea din Taipei în trei seturi fenomenale, ultimul cu 7-5.
Din 2012, adică de 10 ani, această Su-Wei Hsieh nu a ieșit din top 100, o performanță excelentă pentru o sportivă care pare nevăzută în circuit, la simplu, dar care, iată, iese la rampă la acest Australian Open așa cum n-a făcut-o niciodată.