În perioada 03 – 05 iunie 2011, Primăria oraşului Horezu, judeţul Vâlcea organizează Târgul ceramicii populare româneşti, „Cocoşul de Hurez”, eveniment de primă mărime în calendarul anual al culturii naţionale.
Ceramică pură pentru pasionați, turiști, ambasadori sau doar… admiratori! Festivalul „Cocoşul de Hurez” împlinește anul acesta o vârstă frumușică: 41 de ani! Și reunește reprezentanți ai marilor centre de olărit din țară și invitați din toate cele patru zări. Prezența excelenței sale ambasadorul Irlandei și a ambasadorului Republicii Moldova va aduce, desigur, o notă de mare distincție acestui eveniment. Se anunță peste 70 de ceramiști din toată țara și cel puțin toți atâția din împrejurimile Horezului.
Povestea Târgului de ceramică “COCOȘUL DE HUREZ” este fascinantă, așa cum sunt toate poveștile. Ne întoarcem ușor în timp până la anul 1971, într-o vară frumoasă, când organizatorii Festivalului local de folclor “Cântecele Oltului” au avut inspirația să adauge la aceasta superbă sărbătoare a cântecului, jocului și veșmintelor populare și un festival al lutului – caolinul care prinde viață în mâinile vrăjite ale meșterilor olari de pe malurile batrânului Alutus și ale afluenților săi. Atunci, acolo, magia s-a transformat în sărbătoare! Și vraja nu s-a mai destrămat până astăzi!
Începând cu a IV-a editie, din anul 1974, Târgul Meșterilor Olari este adus în vatra lui firească, la Horezu, printre stejarii seculari din Treapt. E un loc anume, de o vitalitate debordantă, care te încarcă de energie. La târg participă an de an olari din toate celelalte centre de ceramică românesti, maghiare și săsești, reunind toate viziunile despre arta împodobirii lutului și ajungându-se la o fuziune de idei și modalități de exprimare.
În Galeria de arta populara contemporană din cadrul Casei de Cultură “Constantin Brâncoveanu” de la Horezu se strâng în fiecare an roadele muncii olarilor, produsele lor cu un simbolism și o putere valorică având statutul de unicat. Aici, ca într-o veritabilă “Arcă a lui Noe” se încearcă salvarea unui meșteșug vechi de peste 8000 de ani. De acolo, din ograda lui Mischiu, Vicsoreanu, Iorga, Frigura sau Popa au luat naștere străchinile și ulcioarele care au dus faima zonei Horezu peste tot în țară și în străinătate. Și pentru că toate trebuiau să poarte un nume, cei care au venit să se încânte de frumos, au denumit această manifestare “ACADEMIA OLARILOR”, ca să consfințească din nou o tradiție care duce mai departe fenomenul cu adâncă semnificație creștină și religioasă al străvechilor târguri de Moși.
Ce frumos e Horezu în straie de sărbătoare! Ce bucurie să te preumbli printre micile capodopere din lut, să vrei să le atingi, să asculți poveștile însuflețite ale lui Ștefan Rachieru și ale Anei Predoiu!
„Cocoşul de Hurez”, în toată splendoarea sa, dezvăluie viața ca o frescă a meșteșugarilor și tot suflul creației lor, încrustat gingaș pe un ciob de lut. Sufletul lutului din România crește și înflorește în Capitala Ceramicii – Horezu.
E greu să te desprinzi de farmecul unui loc cu o poveste atât de adâncă… Probabil în aceasta constă perenitatea Târgului de la Horezu și uimitoarea rezonanță a evenimentului la nivel național și internațional.
Eu merg la Horezu! Vreau să cuprind cu palmele farfuriuțele decorate cu modele cromatice păstrate de generații întregi. Vreau să simt căldura mâinilor care le-au modelat, dându-le viață! Astăzi, Horezu devine creuzetul creației ceramice românesti, iar la noapte eu am să visez în culori cu nuanțe nebănuite.
Am să merg din nou pe strada Olari, minunându-mă de tot ce văd, ca un copil!
Haideți, fraților, nu vă sfiiți să trăiți bucuria unei sărbători a sufletului! Dăruiți-vă puțină bună-dispoziție!
Pentru cei dornici să știe concret ce-i așteaptă, detalii se găsesc aici.
Pentru cei curioși să afle cine reușește să organizeze așa de frumos un eveniment de asemenea proporții, am să dau un nume care nu are nevoie de recomandări: Prof. Ec. Constantin Nițu – primarul Orașului Horezu!
Post-scriptum:
Fotografiile ataşate acestui articol au fost preluate din arhiva d-lui Eugen Săvulescu. Îi mulţumim pentru amabilitate
3 comentarii
Kilimanjaro, Castrul roman de la Turda, Cermica de la Horezu, …
Cred că nici Uraganul Camelia nu se deplasează cu viteza ta. Doar că e ceva mai distrugător. Mă bucur că am ce citi la Ovidiu pe blog.
Prietene, mai adaugă la enumerarea ta Mont Blanc, Aconcagua, Ojos del Salado, Elbrus, McKinley… și iar Kilimanjaro!
Am trăit pe viu experiența Uraganului Alex pe Coasta de Est a Statelor și nu cred ca aș dori să mai fiu vreodată în „pielea” mea de atunci…
Iată un nou subiect de discuție… Când o să am timp să le povestesc pe toate?
Uraganul „Camelia” se pare că nu s-o fo inventat încă. Mai perseverăm!