… De parcă v-aş spune ceva nou!
„Taximetriştii ăştia sînt -sau se consideră-, pur şi simplu, un fel de gaşcă. Pentru ei, Codul rutier este ceva relativ, vag, incert, care ar trebui respectat de toţi ceilalţi şoferi mai puţin, bineînţeles, de către ei înşişi. Staţiile de transport în comun – în totalitatea lor!- par a fi proprietatea firmelor de taximetrie. În cartiere, zonele de parcare plătite sînt blocate, invariabil, de taximetrişti care au dus tupeul la rang de virtute. Dacă cumva faci greşeala să te dai jos din maşină ca să atragi atenţia unuia dintre ei sau să-l rogi respectuos să-ţi permită accesul în propria parcare rişti, dacă nu să iei un levier în cap, atunci cel puţin să ţi se aducă aminte de toate datoriile sau să ţi se sugereze relaţii incestuoase cu propria mamă. Panourile care indică fără echivoc numărul maxim permis de taximetre care pot staţiona într-o zonă sau alta a oraşului sînt simple panouri de tablă luate drept ţintă pentru flegme.
Poliţia primăriei sau cea rutieră par fără putere în faţa acestor nesimţiţi cu permise de conducere luate la apelul de seară, dar cu doctorat în tupeu. Am văzut de nenumărate ori agenţi comunitari sau poliţişti de la Rutieră puşi în dificultate de violenţa verbală sau fizică a taximetriştilor ori chiar puşi pe fugă. Ca să nu mai spun că nu am văzut pînă acum taximetru ridicat sau cu amenda sub ştergătorul de parbriz. În sfîrşit, dacă de voie-de nevoie eşti obligat să soliciţi serviciile unui taximetrist, rişti să-ţi strice complet ziua. Îţi alege de cele mai multe ori –deşi apelezi la taximetru pentru că, nu-i aşa?, te grăbeşti al dracului de tare!- cel mai complicat, alambicat şi lung traseu posibil. Brusc, deşi e pe drum cu prioritate, devine galant cu toate şoferiţele, amabil cu toţi colegii de breaslă, respectuos cu toţi proprietarii de maşini fiţoase şi prudent cu toţi deţinătorii de rable, cedîndu-le, la toţi, trecerea. (…)“
Rîndurile de mai sus reprezintă un fragment din editorialul “Şoferi de taxi şi… taxişti” scris de mine în numărul de sîmbătă, 7 martie, 2009 al ziarului “Făclia”, apărut alături de alte cîteva în cartea “Scurte priviri înspre trecut”, Editura Grinta, octombrie 2009.
O introducere cam lungă, da’ altfel sună destul de actual, nu credeţi?
Eu cînd aud de taximetrişti fac, pur şi simplu, cu nervii. Şi îmi dau motive zilnic. Ca ieri, de exemplu.
La intersecţia străzii Nicolae Titulescu cu strada Septimiu Albini, înspre Hotel Topaz, taximetriştii obişnuiesc să facă o coadă lungă cît o zi de post. Marea problemă este că, strada nefiind una foarte largă, o… îngustează şi mai tare aşteptînd unul în fundul celuilalt să le vină clienţii. Ca să se evite acest lucru, Poliţia primăriei sau cea rutieră (nu ştiu care, dar ideea nu a fost rea!) a „înfipt” în carosabil nişte stîlpi de plastic la distanţă de un metru de trotuar. Bineînţeles că n-au rezolvat nimic. Băieţii îşi aşteaptă clienţii tot acolo, doar că mai spre… axul drumului, astfel că acum strada este şi mai îngustă. Fix cu un metru!
3 comentarii
Astea nu au fost puse ca sa ofere vizibilitate soferului asupra trecerii de pietoni?
Si ideea era ca statia asta de taximetre a fost desfiintata mutanduse inainte de trecerea de pietoni. Deoarece anul trecut au fost vreo 3 accidente foarte grave la trecerile astea 4
Eeeei Bimbambum, Bimbambum! Esti fooooarte bine documentat la cei…..16 anisori ai tai:)). Pe toate le stii! :)).
Astazi ai ramas corigent la ora de educatie fizica :))
:))) imi place sa alerg , in vis :))