Eu nu știu de ce atîta tam-tam în legătură cu Bac-ul.
Credința că școala ajută la ceva este acum aproape de zero. Cei mai inteligenți dintre tineri sînt scîrbiți cînd văd în jurul lor foarte mulți proști care au reușit în viață doar pe pile, iar cei mai puțin dotați dintre elevi au drept modele vedete îndoielnice, șmecheri cu mașini tunate și chiar infractori de drept comun. Nici unii, nici alții, pe cale de consecință, nu prea au motive să învețe.
Visul multora dintre ei, că sînt buni sau slabi la învățătură, este să plece dracului din țara asta (exprimarea le aparține), mai cu seamă că sînt chiar îndemnați să o facă (vezi chiar o declarație a domnului președinte). Să fim serioși: am ajuns ca mulți dintre părinți să ne trezim că le spunem asta, cu „poate e mai bine, mamă, să plecați de aici, să vă faceți un rost în viață, pentru că aici e jale”. Și cînd spunem asta ne doare sufletul, dar noi să zicem că gîndim cu capul, ori rațiunea ne dictează să vrem ce e mai bun pentru copilul nostru.
Mergem mai departe: profesorii, la cîte șuturi au luat, exact de asta mai au ei chef acuma, să moară de gît cu elevii lor, să scoată oameni din ei. Păi îi doare în paișpe pe mulți dintre ei, și nu pentru că nu și-ar iubi meseria sau elevii, ci pentru că pe doi lei, cu stomacul gol și fără o haină bună (un fel de minimum necesar pentru păstrarea demnității de dascăl) nu prea îți vine să crezi în mari idealuri, în cauze nobile, în menirea ta de formator de caractere puternice pe aceest pămînt.
Și ajungem spre final, pentru că ne-am plictisit: la ce naiba să te zbați cu liceul ăsta, dacă ești elev, pentru că oricum ca să intri la o facultate nu trebuie decît să te înscrii pe un tabel și să ai vizitele medicale la zi. După aia termini facultatea, faci masterul, și pui diplomele în dulap. E simplu de tot.
Dacă vreți părerea unui specialist, puteți să o citiți aici, în Ziua de Cluj, îi aparține rectorului UBB Andrei Marga.
4 comentarii
citind inceputul declaratiei „tovarasului” Marga: „Elevii care au susţinut examenul de bacalaureat în 2011 au petrecut şase ani în învăţământul regimului Basescu” parca imi vine sa borasc putin. de ce cretinitatea unor puleti de 18 ani trebuie politizata?
poate sunt tanar, poate sunt necopt la minte, dar unele lucruri pur si simplu nu le inteleg. e pe sistemul ce are scula cu prefectura!
un prieten mi-a trimis asta: foarte tare, vanghelie dindu-si cu părerea despre învătămînt.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/vanghelie-cere-demisia-lui-funeriu-in-2000-primarul-era-prins-copiind-la-bac-936547.html
mă uit acum la moise guran: cica sint anul acesta 300.000 de locuri la facultate și absolvă doar 90.000 de elevi. asta chiar e tare
guran e f bun