Îmi pare foarte bine că au pierdut rapidiștii, pentru că, vă spuneam, îmi este antipatic Șumudică. Și îmi pare și mai bine că lupta s-a ascuțit în ceea ce privește cîștigarea premiului de etapă pus în joc de Ancada.Radu, Donkey și Bara au stat pe loc, iar Emil Moldovan, Vasile Racovițan și subsemnatul, am punctat. Doar trei dintre noi, așadar, am nimerit rezultatul, premianul meciului fiind Emil, care nu a foslosit dubla. Cu această ocazie Emil s-a adăugat grupului evadaților, care e compus acum din 4, fiecare dintre ei nimerind cîte 3 meciuri, urmați de Blag, Zoo și Mircea Cozma, fiecare cu cîte 2. Au mai rămas trei meciuri de jucat pentru unii, două pentru mine. Asta e. Tot ce pot să îmi doresc este să cîștige Bara, ca să reportăm premiul.
Revanșa starurilor
anterior

3 comentarii
vasile racovitan si fratele lui emil au prins victoria gazului. racovitan, cum iti trimitem mingea dacă o să cîștigi?
bara nu discută, bara execută pe toată lumea, are 4 rezultate, a nimerit (scuze, a știut) rezultatul dinamo-craiova. 3 rezultate au donkey, zoo, radu, emil și valentin moldovan, și mircea cozma, cu cîte 3. mîine e ziua decisivă
Ovidiu, rabdare… sa vedem finalul. Ca si data trecuta, tot asa eram pe punctul de a catiga. Iar despre trimis… rezolvam si asta