Aș vrea să vorbim puțin despre frumusețea întoarcerii la natură. Să te miști, să faci sport ar trebui să fie la fel de firesc precum obișnuința de a bea apă. Am luat notă, în ultima vreme, de campanii, de organizații care militează, de emisiuni care tratează acest subiect, al mișcării, al traiului bun, al vieții sănătoase.
Revin la comparație și mă întreb: oare ar trebui să organizeze cineva campanii și să aloce spațiu pe radiouri și televiziuni ca să te învețe să bei apă atunci cînd îți este sete?
Mai degrabă cred în inteligența acestui popor, care va învăța să se dezbare de proastele obiceiuri dobîndite în ultimii ani și se va întoarce la normalitate, din toate punctele de vedere. Iar mișcarea în aer liber, întreținerea corpului, sportul de plăcere sau cel profesionist, reflectarea acestora în media vor redeveni ceea ce au fost cîndva.
Ne uităm peste statistici și ne speriem: mai mult de 60 la sută dintre români nu fac sport, 90 la sută dintre noi preferăm televizorul ca principală alternativă pentru petrecerea timpului liber după orele de serviciu, educația fizică în școli a devenit facultativă, copiii noștri nu mai știu merge într-o poziție corectă pe stradă, nu pot alerga, nu au suflu, sînt nesociabili.
Vedem că statul nu consideră sportul ca fiind una dintre prioritățile sale, că se construiesc săli de sport în sate care au rămas fără tineri, că telegondolele trec una după alta, cadențat , în așezări rurale în care schiorii nu ajung mai niciodată, că bazinele de înot de dimensiuni olimpice pot fi numărate pe degetele unei singure mîini…
Bun, știm toate aceste lucruri. Și asta înseamnă oare să arătăm mereu cu degetul ? Să găsim scuze pentru lipsa noastră de determinare și să așteptăm de la alții să ne tragă de mînecă?
Mai degrabă cred că e nevoie de mai multă voință, de o recalibrare a priorităților, de minte limpede, de calm și de încredere. De dorința de a ne face viața mai frumoasă.
Știm că relațiile pe care sportul le dezvoltă nu le prea poți găsi altundeva: camaraderie, leadership, întrajutorare, spirit de echipă, prietenie. Acestea sînt importante mai ales pentru copiii noștri, care vor fi pregătiți altfel pentru viață.
PS
Și mai cred că trebuie puși în valoare profesioniștii. Oamenii care se pricep cu ce se mănîncă povestea asta. Oameni care pot trage după ei alți oameni, oameni care au viață în ei.
