Cooptarea lui Mihai Neșu în staff-ul lui U Cluj nu are cum să nu îți pice bine. Gestul lui Ogăraru de a-i solicita serviciile trece dincolo de prietenia dintre cei doi și înseamnă, pentru cei care știu istorie, și o restituire, o reîntoarcere la spiritul Universității Cluj. Nu de alta, dar tatăl lui Mihai Neșu, dr. Mircea Neșu, s-a numărat printre titularii Științei Cluj atunci cînd aceasta a cîștigat sigurul trofeu din istorie, Cupa României 1965, în dauna lui Dinamo Pitești (scor 2-1).
Iată 11-le aliniat atunci de U Cluj (Știința):
Mogut – Marcu, dr Georgescu, Grajdeanu, Remus Campeanu – V. Alexandru, Nesu – Szabo, Ivansuc, Adam, Suciu.
În plus, acest post pe care îl ocupă Mihai Neșu la U, cel de analist video, nu cred că este unul de fațadă, decorativ. Cu siguranță că i se potrivește și că își va arăta roadele. Nu de alta, dar bănuiesc că în acești patru ani de solitudine, ani de chin de cînd este imobilizat în scaunul cu rotile, Mihai Neșu a păstrat legătura cu fotbalul urmărind mii de meciuri de fotbal, astfel că experiența sa în domeniu nu poate fi decît benefică pentru U Cluj.
