Dacă Ilea nu s-ar fi accidentat probabil că și acum am mai fi jucat, atît de strînse au fost azi cele patru meciuri pe care le-am disputat. Din păcate pentru el, a căzut la pămînt, la propriu, în ultima partidă și de atunci randamentul său nu a mai fi putut fi la fel cu cel demonstrat pînă în momentul nefericit. Omul a venit cu o poftă de joc colosală, ceea ce a adus și roade echipei sale, una formată din Raimonda, Miclăuș, Ovi Tebu și Muri, vajnici luptători, cu toții porniți azi pe fapte mari.
Așa însă doar varza îl mai poate face bine azi, știindu-se efectele miraculoase ale acesteia în cazuri de entorsă.
Bun, așadar am jucat trei meciuri, a fost 3-1, dar fiecare partidă a avut o desfășurare strînsă, din toate punctele de vedere, inclusiv al scorului.
De la învingători s-a detașat Cristea, excelent pe tot parcursul zilei, ceilalți fiind pioni sau după caz, piloni de sprijin al acestui baschetbalist talentat (Rus, Zăvă, Blag). Silviu Cristea a fost azi MVP-ul, titlu care îi va aduce glorie eternă sau, de ce nu, efemeră.
De-atîtea dispute n-am prea fost atenți la natură, dar sigur că ea și-a văzut de treabă și se ocupa de înverzire, înflorire și altele specifice, pe bază de primăvară.
Da, se simte prin parc lipsa nuntașilor, a claxoanelor, a foielii cu orice preț, dar nu-i timpul pierdut, azi-mîine intrăm în sezon și-atunci ne vom liniști cu toții.
