Cotele de vânătoare la păsări s-au dublat în doar cinci ani
N-am înțeles și probabil că nu voi putea să înțeleg vreodată pasiunea unor oameni pentru vânătoare. Să omori cu sânge rece viețuitoare care nu au nici o posibilitate să se apere, care nu au pușcă pentru a trage și ele asupra atacatorilor lor, mi se pare tot atât de condamnabilă ca uciderea unor oameni. De ce n-or trage în ținte mobile ca să-și demonstreze abilitatea? Înțeleg că acum este „pe țeavă” o lege prin care, nu numai că dă dezlegare la vânătoare, ci chiar la distrugerea completă a unor specii de păsări. De fapt, ce mă mai miră. Tot ce este bun și frumos în țara noastră trebuie distrus. Cei care acum pornesc genocidul păsărilor au dat drumul la vânzarea pământurilor românești oricărui străin cu bani care dorește să înșface o halcă din România. Tot ei patronează tăierea descreierată a pădurilor, chiar a celor din Parcurile și Rezervațiile Naturale. Că nu-i bine să se taie pădurile vedem în fiecare an când apele o iau razna, luând cu ele oameni, case, animale. Stau și mă întreb: o fi bine să dispară de pe cerul românesc păsările care ne încântă prin coloritul sau prin cântecul lor? O fi bine ca și în România să nu mai vezi aripă de vrabie, așa cum am auzit că se întâmplă în Italia?
